3 mai, 15:320
10 734

O femeie a născut în mașină, în timp ce partenerul ei mergea cu 100 km/h

3 mai, 15:320
10 734

O femeie a dat naștere fiicei ei, Siena, în mașină, în timp ce partenerul ei conducea cu 96 de kilometri pe oră pe o șosea inundată.

O femeie a născut în mașină, în timp ce partenerul ei mergea cu 100 km/hFoto: Profimedia

Cei doi se îndreptau spre un spital din Cumbria, Marea Britanie, relatează The Independent, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

Chiara Musetti, în vârstă de 28 de ani, era la doar câteva minute distanță de Spitalul General Furness, când a născut. Pe parcursul călătoriei de 45 de minute de la casa lor din Windermere, cuplul a trebuit să oprească mașina în mod repetat pentru a verifica dacă pot trece peste drumurile inundate.

Siena s-a născut la 3:30 dimineața, pe 24 februarie, cântărind 4 kg, și „se simte foarte bine”, au spus părinții ei, în ciuda nașterii dramatice.

Musetti a descris momentul în care a născut, pe locul pasagerului, în mașina care gonea spre spital.

„Ne aflam la aproximativ 10 minute de spital când mi s-a rupt apa și am știut că urmează să nasc destul de repede. După vreo 5 minute, capul copilului a început să iasă”, a spus ea.

„A trebuit să mă ridic de pe scaun, să-mi dau jos centura de siguranță și să-mi trag pantalonii. Copilul a ieșit și a trebuit să o prind în brațe, să nu cadă”, își amintește ea.

Femeia a mai spus că și ea, și partenerul ei au început să țipe, iar când au ajuns la spital, bărbatul a coborât din mașină și a început să alerge desculț. Își scosese pantofii și șosetele pentru a verifica dacă se poate trece peste o porțiune de drum inundată.

„Le-a povestit ce s-a întâmplat, apoi au venit moașele la mine. Nu le venea să creadă că am născut în mașina care mergea cu viteză”, a spus Musetti.

Femeia a mai rămas în spital 12 ore, deoarece medicii au vrut să le țină sub observație pe ea și pe fetița nou născută.

„Siena se simte foarte bine acum și este cel mai cuminte copil, ceea ce e șocant, având în vedere modul în care s-a născut”, a spus Musetti.

James Spence a descris nașterea fiicei sale drept „cea mai intensă experiență” din viața lui.

„Când s-a născut bebelușul, în mașină erau trei oameni care țipau, eu, Chiara și bebelușul care tocmai se născuse”, a spus el.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter

Loading...

Loading...