point Logo
main logo
main logo
2991

O femeie a murit după ce mașina electrică în care se afla a luat foc

Un puternic incendiu a cuprins vineri după-amiază mai multe mașini pe Bulevardul Constructorilor din Sectorul 6 al Bucureștiului. Focul a izbucnit de la o maşină electrică în care se aflau o femeie și un bărbat. Bărbatul a reușit să iasă la timp, în timp ce femeie a murit.

O femeie a murit după ce mașina electrică în care se afla a luat focImagine simbol

La sosirea primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta violent la nivelul unei mașini, iar ulterior s-a extins la alte trei din apropiere, transmite Știri.md cu referire la hotnews.ro.

În interiorul autoturismului de la care a pornit incendiul a fost identificată o femeie. Din păcate, în ciuda eforturilor de salvare, aceasta a fost declarată decedată. Totodată, un bărbat, aflat în același autoturism, a reușit să se autoevacueze. El a suferit arsuri, a fost evaluat medical la fața locului și ulterior transportat la spital.

Incendiul a fost între timp stins, dar pompierii lucrează în continuare pentru răcirea zonei de interventie. „Incendiul s-a manifestat generalizat la un autovehicul electric”, potrivit ISUBIF.

De asemenea, în zonă sunt prezente echipaje ale Brigăzii Rutiere, pentru asigurarea măsurilor de siguranță și pentru fluidizarea traficului.

„Din primele verificări a reieșit faptul că incendiul ar fi izbucnit la un autoturism, flăcările extinzându-se ulterior la alte autovehicule aflate în proximitate. Cercetările sunt în desfășurare, sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii incidentului”, a transmis Poliția Capitalei.

hotnews.ro
Publicitatea ta poate fi aici