point Logo
main logo
main logo
532

O fată a fost rănită de un glonț rătăcit într-un loc de joacă din Coreea de Sud

Armata sud-coreeană a suspendat exercițiile de tir cu arme ușoare în întreaga țară, după ce o fată a fost rănită prin împușcare într-un loc de joacă, în timp ce în apropiere se desfășura un exercițiu de tragere, relatează AFP.

O fată a fost rănită de un glonț rătăcit într-un loc de joacă din Coreea de SudFoto: stirileprotv.ro

Fata a fost rănită la gât, luni, în orașul Daegu (sud-est), de un posibil glonț rătăcit, tras într-un poligon de tir al armatei, au anunțat autoritățile, transmite Știri.md cu referire la stirileprotv.ro.

Ea a fost transportată rapid la spital, iar viața nu îi este în pericol.

„Vârful glonțului a fost găsit în rana copilului, la spital”, a declarat un reprezentant al armatei, citat de agenția sud-coreeană de presă Yonhap.

Un exercițiu se desfășura într-un poligon situat la 1,4 kilometri de locul de joacă, a precizat acesta.

Anchetă în desfășurare

O anchetă este în desfășurare pentru a stabili cauza exactă a incidentului.

„Armata a suspendat toate exercițiile de tir cu arme de foc individuale în urma acestui incident”, a anunțat marți șeful relațiilor publice ale armatei, Bae Seok-jin.

În 2000, o angajată s-a prăbușit pe un teren de golf din Coreea de Sud după ce a fost lovită de un glonț rătăcit. Ea a supraviețuit în urma unei operații de urgență.

Anul trecut, două avioane de vânătoare sud-coreene au lansat accidental opt bombe asupra unui sat situat în apropierea frontierei cu Coreea de Nord, în timpul unui exercițiu militar comun cu forțe americane.

Aproximativ 30 de persoane au fost rănite în acel incident.

stirileprotv.ro
Publicitatea ta poate fi aici