main logo
2395

O explozie puternică a omorât doi oameni la o fabrică Toyota din Bologna

Doi angajați au murit, iar alți 11 sunt răniți în urma unei explozii care a avut loc miercuri la o fabrică Toyota din Bologna, Italia. Tragedia a avut loc cu o zi înainte să fie organizată o grevă din cauza siguranței la locul de muncă.

O explozie puternică a omorât doi oameni la o fabrică Toyota din BolognaFoto: adevarul.ro

„Puțin după ora 17.00 s-a auzit o explozie puternică, am auzit-o de acasă, din Borgo Panigale”, povestește o femeie, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

În interiorul fabricii, care producea motostivuitoare, a avut loc o explozie care a ucis doi angajați de 37 și 34 de ani. Din cei 11 răniți, doi se află în stare gravă la spital. La uzină a ajuns și primarul din Bologna, Matteo Lepore. Potrivit primelor verificări, explozia a fost declanșată de un compresor.

Martorii spun că au auzit un zgomot puternic, și toate luminile s-au stins. Explozia s-a resimțit ca un cutremur, iar toată lumea a fugit din clădire. La acel moment, în fabrică se aflau 300 de angajați.

Sediul, cu 850 de angajați, este cea mai importantă fabrică din Bolognia, cu o istorie ce se întinde pe decenii. O grevă urma să aibă loc joi, la o zi după incident, prin care angajații trăgeau un semnal de alarmă cu privire la măsurile de siguranță de la locul de muncă. 

Pompierii și carabinierii se întorc la fabrică pentru a demara investigații și strânge probe care să îi ajute să determine cauzele producerii tragediei.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării