main logo
668

O cofetărie a lansat o gamă de produse inspirate de vaccinurile anti-COVID

O cofetărie maghiară a conceput o gamă de mousse-uri inspirate de vaccinurile împotriva Sars-Cov-2.

O cofetărie a lansat produse inspirate de vaccinurile anti-COVID

Lansarea acestor produse pe piaţă este de a diminua stresul provocat în urma deciziei de vaccinare, informează Reuters, transmite Știri.md cu referire la Mediafax.

La patiseria familiei Sulyan din micul oraş Veresegyhaz, la nord-est de Budapesta, singura îngrijorare pe care oamenii ar putea să o aibă este cea de a decide ce fel de mousse doresc.

Stratificate cu topping-uri colorate din jeleu, prezentate în pahare mici şi cu seringi decorative deasupra. 

Fiecare culoare a jeleului reprezintă un vaccin COVID-19: galben citric pentru AstraZeneca şi un galben uşor mai închis pentru Sinopharm, verde matcha pentru Pfizer, portocaliu pentru Sputnik V şi un albastru viu pentru Moderna.

Iniţiativa familiei Sulyan vine într-un moment în care milioane de unguri sunt rugaţi să treacă printr-un proces de înregistrare pentru a se înscrie pentru vaccinare şi oamenii dezbat continuu beneficiile fiecărui vaccin lansat pe piaţă.

Oamenilor nu li se oferă posibilitatea de a alege, ci primesc orice vaccin disponibil de la medicul lor de familie.

În ultimele săptămâni, mii de unguri s-au alăturat grupurilor de asistenţă Facebook pentru a se conecta cu alţii care au primit acelaşi vaccin ca şi ei.

"Aici oamenii au de ales, nu există înregistrări, nu există efecte secundare", a declarat Katalin Benko, cofetara de la patiseria Sulyan, adăugând că intenţia nu era să facă campanie pentru sau împotriva vaccinării sau să promoveze un anumit timp de vaccin. 

„Oricine le poate încerca, deoarece singurul efect secundar posibil ar fi un zâmbet pe faţă”, a continuat ea.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării