main logo
469

Noul trend printre vedete. Ce postează pe internet pentru a atrage cât mai mulți fani

Cântă şi susțin concerte în întreaga lume, prezintă emisiuni sau joacă în filme, dar dacă vor să atragă fani din noile generaţii trebuie să le spună şi o poveste online - mai exact - să ţină un vlog, adică un jurnal video.

Ce postează  vedetele pe internet pentru a atrage cât mai mulți fani

Artiștii din România își dezvăluie bucăţi din viață pentru publicul de pe Youtube. Curentul este în vogă şi printre vedetele internaţionale, iar specialiştii în reţele de socializare spun că artiştii de la noi, care nu se adaptează, vor avea de pierdut, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

Inna este urmărită de peste 5 milioane de oameni pe Youtube, iar cel mai recent video postat de ea a avut deja peste 20 de milioane de vizualizări. 

Mai nou, artista a început să le prezinte fanilor și imagini din culisele concertelor ei sau din studioul de înregistrări.

Inna nu este, însă, singurul artist din România care a început să facă vlogging. Această nouă formă de comunicare online a fost adoptată și de Smiley.

Smiley: ”În momentul de față, artiștii trebuie să arate toată povestea lor. Oamenii care îi urmăresc sunt interesați de alte detalii din viața lor și cred că ceea ce fac eu în vlogging completează personalitatea mea ca şi om, nu cea artistică.”

Florin Grozea, specialist comunicare online: ”În 2019, un cântăreț care nu este entertainer, adică nu este o persoană publică cu mai multe fețe, nu cred că va rezista şi deja se vede asta. Artiștii mari din străinătate, cântăreți sau vedete de Hollywood, în pauzele dintre filmări, înregistrări de albume, sunt și în mediul online pentru a-și ține fanii aproape și comuniățile din mediul online pe care au reușit să le strângă în preajma lor.”

Florin Grozea, specialist comunicare online: “Acești artiști despre care vorbesc, Smiley, Inna, Dorian Popa, Andreea Bălan, sunt până la urmă niște oameni foarte talentați, niște creativi și de ce să se oprească doar la cântat când ei pot face multe alte lucruri și pe multe alte medii.”

Smiley: “Unul dintre subiectele abordate în vlog a fost ce se întâmplă în culisele Românii au Talent, Vocea României și sunt multe lucruri care nu apar la televizor, unele care nu se pot da la televizor.”

Inclusiv vedetele de la Hollywood se filmează acum pentru Youtube. Actorul Will Smith, fostul jucător de baseball Alex Rodriguez sau logodnica acestuia, Jennifer Lopez, sunt doar trei dintre celebritățile care își documentează viața pentru cei care îi urmăresc online.

Florin Grozea, sincron specialist comunicare online: “Studiile spun că pentru young millenials, adică cei sub 30 de ani sau chiar pentru generaţia Z, cei sub 17-16 ani, vedetele cele mai mari, cele mai urmărite, sunt vloggerii. Motiv pentru care dacă ești artist, dacă ești un actor foarte cunoscut, dacă ești antreprenor și nu eşti pe Youtube, vei avea mult de suferit.”

În momentul de față, sunt aproape 30 de milioane de creatori de conținut pe Youtube în întreaga lume. Culmea este că în top zece cei mai urmăriți vloggeri din România se află un singur artist. Pe primele locuri sunt tineri mai puţin cunoscuţi publicului larg.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării