main logo
382

Norvegia, Danemarca şi Islanda vor ajuta Finlanda şi Suedia dacă vor fi atacate

Norvegia, Danemarca şi Islanda au semnat luni o declaraţie comună în care îşi exprimă sprijinul pentru Finlanda şi Suedia în cazul în care cele două ţări ar fi atacate.

Norvegia și Danemarca vor ajuta Finlanda şi Suedia dacă vor fi atacateFoto: Profimedia

„Împreună cu Danemarca şi Islanda, Norvegia este pregătită să îşi ajute vecinii nordici prin toate mijloacele necesare dacă ar fi victimele agresiunii pe teritoriul lor înainte de a obţine statutul de membru al NATO”, a afirmat premierul norvegian Jonas Gahr Store, potrivit Reuters, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

Anterior, premierul suedez Magdalena Andersson a anunţat că Suedia va solicita aderarea la NATO.

„Guvernul a decis să informeze NATO despre dorinţa Suediei de a deveni membră a Alianţei”, a declarat luni Andersson într-o conferinţă de presă alături de Ulf Kristersson, liderul principalului partid de opoziţie suedez, Moderaţii.

Suedia şi Finlanda şi-au anunţat deja dorinţa de a-şi depune candidaturile simultan.

Joi, preşedintele finlandez Sauli Niinisto şi premierul Sanna Marin anunţaseră, la rândul lor, că Finlanda va solicita aderarea la NATO „fără întârziere”.

Invazia militară rusă asupra Ucrainei a redeschis dezbaterea în Suedia şi Finlanda cu privire la statutul lor militar. Cele două ţări vecine sunt asociate la Alianţa Nord-Atlantică de la jumătatea anilor '90 prin intermediului programului Parteneriat pentru Pace.

NATO are în prezent 30 de state membre, printre care Norvegia, Danemarca şi Islanda.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării