main logo
559

Noi dezvăluiri despre miliardarul Jeffrey Epstein, găsit mort în celulă

Amploarea traficului sexual pe care magnatul Jeffrey Epstein îl desfăşura la New York, unde erau vizate şcolile de balet, a ieşit la lumină în urma unor documente depuse în justiţie vizând averea sa, după ce magnatul american a fost găsit spânzurat în celula sa luna trecută, relatează agenția EFE.

Noi dezvăluiri despre miliardarul Jeffrey Epstein, găsit mort în celulă

În aceste documente se arată că Epstein atrăgea adolescente pentru a le implica în activităţile sale de exploatare sexuală în Florida şi că folosea de asemenea o reţea de recrutare de pe lângă studiourile de balet newyorkeze, pentru a implica tinere în activităţile sale de prostituţie, potrivit ziarului New York Times, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

Acuzat de agresiune sexuală asupra unor minore în 2008 în Florida, Jeffrey Epstein a fost arestat şi pus sub acuzare în 2019, la începutul lunii iulie, pentru că a organizat, timp de mai mulţi ani, o reţea formată din zeci de tinere, cu care a întreţinut raporturi sexuale în multe dintre proprietăţile sale, în special în Manhattan şi Florida.

Magnatul american a fost găsit mort la 10 august în celula sa dintr-o închisoare newyorkeză, rezultatele autopsiei confirmând ipoteza sinuciderii prin spânzurare.

Victimele sale prezumtive susţin că Epstein a profitat de lumea ermetică a dansului, unde balerinele au încredere în colegele lor pentru a obţine oportunităţi de muncă şi menţin în secret aceste sfaturi.

Ziarul New York Times citează mai multe victime, printre care şi Liza, care asigură că a fost recrutată în 2002, când avea 17 ani de o colegă de la clasele de balet, care a întrebat-o dacă este de acord să ofere cursuri particulare de dans unui bogătaş pe nume Jeffrey Epstein şi că a acceptat, considerând că era o oportunitate de muncă.

Totuşi, potrivit plângerii depusă de tânără în justiţie, după ce a ajuns la vila magnatului acesta i-a cerut Lisei să-i facă un masaj, după care a agresat-o sexual. Din mărturisire reiese că dacă fata nu ar fi fost de acord cariera ei s-ar fi încheiat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării