main logo
2467

Noi detalii despre atacul din Rusia: Atacatorul ar fi tras 30 de focuri

Sunt mai mulți morți și răniți după ce o persoană a deschis focul în complexul Universităţii Naţionale de Cercetare în orașul Perm din vestul Rusiei, atacul soldându-se, după ultimele raportări oficiale cu 8 morţi şi mai mulți răniţi.

Noi detalii despre atacul din Rusia: Atacatorul ar fi tras 30 de focuriFoto: Profimedia

Atacatorul a fost rănit, a anunţat guvernatorul regiunii Perm, Dmitri Mahonin, citat de agenţia de presă TASS, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

Comitetul de anchetă rus de pe lângă Parchetul General a indicat că atacul a fost comis de către un student. În prezent, potrivit guvernatorului Mahonin, este verificată informaţia despre posibili complici ai atacatorului.

Potrivit informaţiilor preliminare, autorul atacului este Timur Bekmansurov, în vârstă de 18 ani.

Înainte de atac, Bekmansurov a postat un mesaj pe reţelele de socializare în care a cerut ca acţiunile sale să nu fie considerate un atac terorist şi a spus că nu este membru al vreunei organizaţii extremiste, conform surselor media citate.

Iniţial, serviciul de presă al universităţii a indicat că o persoană a fost rănită, iar unii studenţi şi profesori s-au baricadat în săli de clasă, conform TASS. Ulterior, acelaşi serviciu a anunţat patru răniţi, în timp ce Ministerul de Interne rus consemna trei morţi.

Imagini video arată persoane sărind prin ferestrele de la primul etaj ca să scape din clădire.

Martori au declarat portalului independent Meduza că au văzut un bărbat în uniformă militară trăgând dintr-un pistol mitralieră. Serviciul de presă al universităţii a declarat însă că focurile au fost trase dintr-un pistol traumatic.

Canalul Telegram "112" a relatat despre cinci morţi şi şase răniţi. Aplicaţia Baza a scris că patru persoane au fost ucise, potrivit Meduza.

Postul de televiziune REN TV a difuzat imagini care arătau oamenii sărind prin ferestrele etajului al doilea al clădirii nr. 8.

Conform unor informaţii, atacatorul a tras circa 30 de focuri dintr-o armă de vânătoare Huglu, cu calibrul 12 mm.

La ordinul premierului rus Mihail Mişustin, ministrul Sănătăţii, Mihail Muraşko, şi cel al Educaţiei, Valeri Falkov, s-au deplasat la Perm.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării