Noi date șocante despre polițistul pedofil. A recunoscut că a violat o fetiță de 7 ani
Au apărut noi detalii șocante despre polițistul suspectat că a agresat sexual doi copii într-un lift din Drumul Taberei.
Potrivit unor surse judiciare, el a fost scăpat în trecut de o acuzație mai gravă: ar fi violat o fetiță de șapte ani pe care a racolat-o de la poarta școlii. Avocatul polițistului pedofil a declarat luni seara după audieri că bărbatul și-a recunoscut faptele săvârșite în 2012 și în urmă cu câteva zile.
Are in jur de 1,60 metri si aproximativ 40 de ani. Aşa suna apelul disperat al poliţiei făcut în toamna anului 2012. Căutau atunci un bărbat care nenorocise o fetiţă de şapte ani. A racolat-o de la poarta şcolii şi a violat-o.
Oamenii legii au dat publicităţii imagini de pe camerele de supraveghere, dar nu au reuşit să-l prindă. Astăzi, după şase ani, au reuşit să afle cine era personajul. Surse judiciare susţin că este chiar poliţistul Eugen Stan, cel care a recidivat şi care a fost trimis după gratii abia acum, potrivit realitatea.net.
Probele ADN recolatate imediat după prinderea lui Eugen Stan ar indica că el este autorul violului din 2012. S-a întâmplat în Sectorul şase al Capitalei. Atunci poliţia a dat publicităţii imagini abia la trei sătămâni de la tragedie, pentru că nu reuşea să-l indentifice pe suspect.
Pe camerele de supraveghere apare un bărbat, dar anchetatorii nu au reuşit să-l găsească. Imaginile nu erau destul de clare, oamenii legii au făcut un apel public către toţi cei care ar fi putut să ajute.
45 de ani, divorțat, doi copii, fost jandarm, actual POLIȚIST. Suspectat pentru un viol pentru care nu au existat suficiente probe. Acesta este portretul poliţistului pedofil. Acesta a recunoscut că, pe lângă fapta de zilele trecute, a mai abuzat alte trei fetițe în octombrie 2015.
Anchetatorii verifică acum un alt dosar în care suspectul de pedofilie a fost acuzat de viol și care nu a dus la măsuri concrete din lipsa probelor. Contactat de Realitatea TV, tatăl suspectului a susţinut că nu crede că fiul său este pedofilul din lift. Acesta a mai spus că poliţistul nu s-a ascuns zilele acestea, nu a parut tulburat, ba chiar aseară a petrecut de ziua lui.
Avocatul polițistului pedofil a ieșit de la audieri pentru declarații, luni seara târziu.
Se pare că bărbatul și-a recunoscut faptele săvârșite din 2012 și de anul acesta. Eugen Stan a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând ca procurorii să decidă ce se va întâmpla în continuare.
Există și alte suspiciuni asemănătoare, care sunt puse în faza de cercetare, până când se vor găsi probe și pentru aceste fapte.
Citeşte şi:
Bucureşti: Mama minorilor agresaţi în lift, mărturisiri dureroase
Bucureşti: Maniacul ce a agresat doi copii, prins. Era poliţist