main logo
1371

Nivel record al apei în Veneția. Cum arată orașul acum

În Veneţia, marea a atins cel mai înalt nivel din ultimii 10 ani. Nivelul mării a crescut cu un metru şi 60 de centimetri, iar autorităţile au închis piaţa San Marco.

Nivel record al apei în Veneția. Cum arată orașul acum

Valurile au adus pe ţărm şi cantităţi uriaşe de gunoaie. Totuşi, turiştii continuă să se simtă bine în oraşul-lagună, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

Acestea ar urma să fie cele mai grave inundaţii cu care se va confrunta Veneţia după cele din data de 22 decembrie 1979, când înălţimea apelor a ajuns la 166 centimetri peste punctul de referinţă zero la capătul sudic de intrare în Marele Canal.

Cele mai grave inundaţii cu care s-a confruntat Veneţia în ultimul secol au avut loc în 1966 când înălţimea valurilor a ajuns la 194 de centimetri.

Luni, pe teritoriul Italiei, mai multe drumuri au fost inundate şi numeroase şcoli închise, din cauza rafalelor de vânt cu viteze de până la 100 km/h, precipitaţiilor abundente şi valurilor înalte. Autorităţile au instituit cod roşu în nordul ţării (Liguria, Lombardia, Veneto, Friuli, Trentino) şi în Abruzzo (centru) şi cod portocaliu în mare parte din restul peninsulei şi în Sicilia.

Traficul feroviar şi rutier în apropiere de pasul Brenner, care face legătura între Italia şi Austria, a fost temporar suspendat duminică şi luni iar o parte din autostrada Milano-Bologna era inundată.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării