Nicușor Dan, la consultări cu două grupuri parlamentare și deputații neafiliați
Președintele României, Nicușor Dan, convoacă deputații și senatorii din alte două grupuri parlamentare și pe cei neafiliați, pentru discuții privind situația economică și politică a țării.
Foto: presidency.roAdministrația Prezidențială a comunicat că discuțiile de la Palatul Cotroceni vor începe joi la ora 09:00, cu delegația grupului „Uniți pentru România”, urmată de cea a grupului „PACE – Întâi România” și ulterior, de parlamentarii neafiliați, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Discuțiile vin după consultările pe care Nicușor Dan le-a avut cu partidele din fosta coaliție de guvernare, PSD, PNL, USR, UDMR și cu grupul minorităților naționale, precum și cu AUR, POT și S.O.S. România, după ce Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură inițiată de PSD și AUR.
Prima rundă de consultări a evidențiat divergențe între formațiuni privind formarea unei noi majorități. PSD condiționează viitorul executiv de îndepărtarea lui Ilie Bolojan din funcția de premier și respinge alianțele cu partidele anti-occidentale. PNL și USR au anunțat că nu vor colabora cu PSD și se declară pregătite să intre în opoziție, dacă social-democrații vor forma majoritatea. Iar AUR a precizat că nu va susține un Guvern din care formațiunea nu va face parte.
În context, șeful statului a anunțat continuarea consultărilor până la formarea unei noi majorități pro-occidentale și a solicitat partidelor responsabilitate pentru deblocarea crizei politice.