Nepoata lui Putin, Anna Țivileva, numită viceministra Apărării în Rusia
Anna Țivileva, nepoata lui Vladimir Putin, a fost numită viceministră a Apărării în Federația Rusă. Decretul prezidențial semnat de liderul de la Kremlin a fost publicat pe data de 17 iunie.
În aprilie 2023, Țivileva a condus „Apărătorii patriei” - fondul de sprijin pentru participanții la „operațiunea militară specială”, transmite Știri.md cu referire la agora.md.
Soțul Annei Țivileva a condus regiunea Kemerovo până în mai 2024, iar apoi a fost numit în funcția de ministru al Energiei al Federației Ruse.
Printr-un alt decret al lui Putin, Pavel Fradkov, fiul fostului prim-ministru rus Mihail Fradkov, la fel a fost numit în funcția de ministru adjunct al Apărării. Din 2021, Pavel Fradkov a fost șef adjunct pentru afacerile președintelui Federației Ruse. Decretul privind numirea în Ministerul Apărării prevede eliberarea lui Fradkov din această funcție.
Și Leonid Gornin, care a ocupat anterior postul de șef adjunct al ministrului Finanțelor, a fost numit în postul de prim-viceministru al ministrului Apărării.
Potrivit RIA Novosti, Gornin va gestiona sprijinul financiar pentru Forțele Armate, Fradkov urmând să fie responsabil de gestionarea proprietății, resursele funciare, precum și de construcția de facilități pentru nevoile Ministerului Apărării și economia națională, iar Tsivileva „se va ocupa de organizarea ajutorului social și de locuințe pentru personalul militar”.
În total, ministrul rus al Apărării va avea 12 adjuncți (anterior erau 10), inclusiv doi prim-viceminiștri.