main logo
332

Negociatorul-şef al UE: Acordul post-Brexit, gata în proporţie de 90%

Michel Barnier, negociatorul-şef al Uniunii Europene, a declarat vineri că acordul privind relaţiile post-Brexit este finalizat în proporţie de 90%, dar există posibilitatea să nu fie încheiat din cauza problemelor privind graniţa cu Irlanda.

Negociatorul-şef al UE: Acordul post-Brexit, gata în proporţie de 90%Negociatorul-şef al UE: Acordul post-Brexit, gata în proporţie de 90%

„Nouăzeci la sută din acordul pus pe masă a fost aprobat şi de către Marea Britanie”, a declarat Barnier pentru radio France Inter, transmite Știri.md cu referire la Mediafax.

„Sunt convins că acordul este necesar. Nu sunt sigur însă că vom avea unul”, a adăugat negociatorul-şef.

Prim-ministrul britanic Theresa May şi alţi lideri europeni şi-au manifestat joi încrederea că va exista un acord post-Brexit.

De asemenea, May a transmis la Bruxelles că este favorabilă rămânerii provinciei britanice Irlanda de Nord în uniunea vamală europeană în cazul în care nu se va ajunge la un acord complet cu Uniunea Europeană.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării