main logo
511

NATO își modifică exercițiile militare din largul Ucrainei

NATO a trebuit să-și revadă astăzi scenariul manevrelor militare navale din Marea Neagră, în largul Ucrainei, „Sea Breeze 2019”, din pricina acțiunilor Rusiei.

NATO își modifică exercițiile militare din largul UcraineiFoto: europalibera.org

Exercițiile trebuie să se desfășoare timp de două săptămâni în largul și pe pe teritoriul regiunilor Odesa, Nikolaev și Herson, transmite Știri.md cu referire la europalibera.org.

Ceremonia de deschidere a manevrelor a avut loc la 1 iulie la Odesa. Planurile manevrelor vor trebui însă modificate începând de astăzi.

Rusia a închis un sector marin din zona manevrelor, iar NATO preferă să își modifice planurile, mai degrabă decât să conteste decizia Moscovei. 

Rusia a anunțat că monitorizează atent activităţile navelor NATO din Marea Neagră.

Flota militară rusă a Mării Negre monitorizează exerciţiul NATO şi poate reacţiona „rapid” la eventuale situaţii de urgenţă, a anunţat luni după-amiază Ministerul rus al Apărării, citat de agenţia Sputnik.

„Pentru a putea răspunde rapid la posibile situaţii de urgenţă în zona Mării Negre, forţele Flotei militare efectuează acţiuni de monitorizare a activităţilor navelor militare NATO în timpul Exerciţiului naval Sea Breeze 2019”, a transmis Ministerul Apărării de la Moscova.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării