main logo
750

Motivul pentru care cel mai bogat om din lume vinde acțiuni la Amazon

Jeff Bezos, directorul general şi fondatorul Amazon, a vândut în ultima săptămână acţiuni în valoare de 2,8 miliarde de dolari, se arată într-un document al organismelor de reglementare, citat de Reuters.

Motivul pentru care cel mai bogat om din lume vinde acțiuni la AmazonFoto: Agerpres

Reprezentanţii Amazon, cel mai mare retailer online, nu au dorit să comenteze vânzarea acţiunilor de către Bezos, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

Decizia vine ca urmare a planului anunţat anterior prin care şeful Amazon vinde anual acţiuni în valoare de aproximativ un miliard de dolari pentru a-şi finanţa compania de cercetare spațială, Blue Origin.

Fosta soţie a lui Bezos, Mackenzie Bezos, care deţine în prezent acţiuni Amazon în valoare de peste 37 miliarde de dolari, este acum al doilea mare acţionar individual al companiei americane şi ocupă locul 23 în clasamentul miliardarilor.

Conform datelor bursiere de săptămâna trecută, Jeff Bezos, în vârstă de 55 de ani, şi-a păstrat o participaţie de 12% în Amazon, în valoare de 109 miliarde de dolari, şi rămâne cel mai bogat om din lume.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării