main logo
302

Moscova a respins revendicările Kievului asupra apelor din jurul Crimeii

Moscova a respins luni competenţa Curţii Permanente de Arbitraj (APC) în cadrul unei dispute cu Kievul asupra apelor din jurul coastelor Crimeii, peninsula anexată de Rusia în 2014.

Moscova a respins revendicările Kievului asupra apelor din jurul CrimeiiFoto: Reuters

Statele occidentale, care nu au recunoscut niciodată anexarea Crimeii de către Moscova, acuză Rusia că împiedică deliberat accesul la Marea Azov, folosită atât de Moscova, cât şi de Kiev. Această mare este împărţită între cele două ţări prin Strâmtoarea Kerci, care o separă de Marea Neagră, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.

Ucraina a deschis în septembrie 2016 o acţiune în justiţie împotriva Rusiei la APC, cea mai veche curte de arbitraj din lume, cu sediul la Haga.

Kievul a cerut APC "să asigure respectarea drepturilor sale maritime ordonând Federaţiei Ruse să înceteze acţiunile ilicite din perspectivă internaţională în apele respective".

"Acest tribunal nu are competenţa de a decide în privinţa reclamaţiilor Ucrainei", a declarat luni ambasadorul itinerant şi agent al delegaţiei ruse, Dmitri Lobach, în cadrul unei audieri în faţa Curţii.

"Este clar că revendicările Ucrainei vizează suveranitatea Rusiei asupra Crimeii şi a zonelor sale maritime. În ciuda respectului pe care Rusia îl are pentru Curte, aceasta nu poate stabili care stat este suveran asupra Crimeii", a adăugat el.

"Revendicarea suveranităţii Rusiei în Crimeea nu poate fi în niciun caz calificată drept abuzivă", a adăugat Lobach.

Primele declaraţii ale reprezentanţilor Ucrainei în faţa APC sunt programate pentru marţi.

În noiembrie 2018, Garda de Coastă rusă a sechestrat trei nave militare ucrainene care încercau să intre în Marea Azov. Acest incident armat s-a soldat cu trei răniţi, iar de atunci 24 de marinari ucraineni sunt ţinuţi prizonieri.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării