point Logo
main logo
main logo
517

Momentul în care un copil de 14 ani cade din avion, surprins de un fotograf amator

Keith Sapsford, un adolescent de 14 ani din Sydney, Australia, și-a pierdut viața în 1970, căzând din trenul de aterizare al unui avion. Momentul a fost surprins, fără să știe, de un fotograf amator, a rememorat episodul tragic publicația poloneză Onet.

Momentul în care un copil de 14 ani cade din avion, surprins de un fotograf amatorImagine simbol

Gustul călătoriilor

Un fotograf amator a surprins fără să știe momentul tragic al căderii unui adolescent de 14 ani dintr-un avion pe un aeroport din Sydney, Australia, în 1970, transmite Știri.md cu referire la libertatea.ro.

Keith Sapsford, născut în 1956, în suburbia Randwick din Sydney, era cunoscut pentru curiozitatea și dorința sa de aventură, după cum a povestit tatăl său, Charles, profesor de inginerie la Universitatea din Sydney. În 1970, familia Sapsford s-a întors dintr-o excursie în străinătate, unde Keith s-a îndrăgostit de ideea călătoriilor. După revenirea acasă, comportamentul său a devenit însă agitat, iar părinții au decis să-l înscrie la o școală catolică, „Boy’s Town”, cunoscută pentru disciplina și experiența în lucrul cu copiii dificili. 

Fuga fatală

După doar câteva săptămâni la școală, Keith a fugit și s-a îndreptat spre aeroportul din Sydney. În acea perioadă, măsurile de securitate nu erau la fel de stricte ca acum, permițându-i adolescentului să ajungă pe pista unde erau parcate avioanele.

Dorind să exploreze necunoscutul, Keith s-a ascuns în compartimentul trenului de aterizare al unui avion Douglas DC-8, fără să știe că acesta urma să zboare spre Tokyo.

Un fotograf amator, John Gilpin, se afla în acel moment la aeroport, capturând imagini cu avioanele. Fără să-și dea seama, a surprins pe peliculă momentul în care Keith a căzut din avion.

Descoperirea șocantă a fost făcută de Gilpin abia o săptămână mai târziu, când și-a developat fotografiile. 

Un final tragic

În timpul decolării, trenul de aterizare al avionului s-a retras, iar Keith a căzut de la o înălțime de 60 de metri, pierzându-și viața pe loc. Sansele lui Keith de supraviețuire ar fi fost inexistente chiar dacă nu ar fi căzut. Compresia aerului, temperaturile extrem de scăzute și lipsa oxigenului în compartimentul trenului de aterizare ar fi fost fatale. 

Fenomen rar și periculos

Conform unui studiu al Administrației Federale a Aviației din Statele Unite, doar 1 din 3 pasageri clandestini care încearcă să călătorească în compartimentele trenurilor de aterizare scapă cu viață. Între 1957 și 2012 au fost raportate 93 de astfel de încercări, dintre care doar 23 de persoane au supraviețuit. Restul de 70 de persoane și-au pierdut viața în aceste tentative extrem de riscante.

libertatea.ro
Publicitatea ta poate fi aici