main logo
825

Moldoveni judecați în Crimeea: Cum au jefuit pensionari

În Sevastopol a fost finalizată o anchetă preliminară asupra unei cauze penale pornite pe numele a patru persoane din regiunea Nijni Novgorod și Republica Moldova. Acestea sunt bănuite într-o serie de furturi comise de la pensionarii care locuiesc în Sevastopol și regiunea Astrakhan.

Moldoveni judecați în Crimeea: Cum au jefuit pensionariCetățeni moldoveni judecați în Crimeea: Cum au jefuit câțiva pensionari

Potrivit reprezentatului oficial al Ministerului de Interne al Rusiei, Irina Volc, inculpații acționau conform unei scheme bine planificate, transmite Știri.md cu referire la rtr.md

Astfel, organizatorul principal colecta numere de telefon de la mai mulți vârstnici. Complicele său apela la aceste numere și se prezenta drept angajat al fondului pensionar și informa persoanele vârstnice că, în legătură cu reforma monetară, lor li se cuvine majorarea pensiilor. Totodată el anunța faptul că bătrânii vor fi nevoiți să-și schimbe banii vechi pe alții noi. 

Intrusul se interesa care e adresa bătrânilor și dacă sunt prezente rudele lor, dar și locul unde ei își păstrează economiile, iar cetățenii creduli divulgau aceste informații.

Ulterior, alte două persoane veneau la domiciliul pensionarilor. Sub pretextul că ar fi un angajat social, o femeie intra în apartament, lăsând ușa de la intrare deschisă. În timp ce ea distrăgea atenția bătrânei, complicele ei fura banii din casă. 

„În acest context au fost comise 12 furturi, dintre care 6 în Sevastopol și 6 în regiunea Astrakhan. Suma pagubelor a fost de 3,3 milioane de ruble rusești”, a declarat Irina Volc. 

Cauza penală este trimisă în instanța de judecată pentru examinare. În dependență de rezultat, vor fi aplicate pedepse persoanelor vinovate.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării