Oasele sunt împrăştiate prin lacul Roopkund, situat în Uttarakhand, India, şi până acum niciun schelet nu a fost descoperit intact, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

De când un pădurar a dat peste ele în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial ipotezele despre cine erau oamenii şi cum au murit au fost dintre cele mai felurite: erau invadatori japonezi, o armată indiană care se întorcea din război sau un rege cu dansatorii lui răpuşi de o deitate justiţiară.

Acum câţiva ani inspectarea şi datarea oaselor a permis unor arheologi să sugereze că erau călători suprinşi de o furtună, aceştia murind în jurul secolului al IX-lea, relatează The Atlantic.

Un nou studiu publicat luni în Nature Coomunications realizat de o echipă internaţională de cercetători, care au analizat DNA-ul a 37 de indivizi găsiţi în lac, a confirmat moartea majorităţii lor acum circa 1.000 de ani, dar a scos la iveală şi unele detalii surprinzătoare.

Ei nu au murit în acelaşi timp, iar o mică parte dintre ei a murit mai recent, la începutul secolului al XIX-lea. În plus, constituţia genetică a scheletelor este tipică pentru descendenţa mediteraneană (grecească sau cretană) nu pentru cea sud-asiatică.

David Reich, genetician la Harvard şi unul dintre autorii studiului spune că descoperirile amplifică misterul în legătură cu prezenţa scheletelor acolo, întrucât „descendenţa identificată de noi la o treime dintre indivizi este una neobişnuită pentru această parte a lumii”.

Potrivit National Geographic, Niraj Rai, un arheogenetician de la Birbal Sahni Institute of Palaeosciences, co-autor al studiului a spus că nu au putut să afle ce căutau acolo nişte mediteraneeni.

În privinţa scheletelor sud-asiatice, explicaţia putea fi un pelerinaj regal din timpul Raj Jat, dedicat zeiţei Nanda Devi, călătorii fiind pedepsiţi cu pietre căzute din cer, pentru că au întinat procesiunea cu dansatoare .

Roopkund este considerat de arheologi un loc „problematic” şi „perturbat”: alpiniştii au mişcat şi mutat oasele şi probabil şi artifacte preţioase, iar alunecările de teren au contribuit de asemenea la dispersarea scheletelor.

Un arheolog neimplicat în cercetările recente a subliniat că lacul indian nu se găseşte într-un context cultural precum un sit religios sau un câmp de luptă.

Din punct de vedere ştiinţific, avantajul cercetării lacului este dat de mediul îngheţat care a permis conservarea oaselor şi a ADN-ului din ele.

Fernando Racimo, genetician la Universitatea din Copenhaga, a subliniat că studiile ADN-ului din vechime sunt cel mai adesea concentrate asupra migraţiei populaţiilor lumii pe intervale de mii de ani.

Or noul studiu arată că studiile „pot spune şi istorii de mai mică anvergură care nu ar putea fi lămurite altfel”.

Alţi experţi nu sunt impresionaţi de descoperire privind descendenţa mediteraneeană a unor călători care şi-au găsit sfârşitul ]n Himalaya.

Kathleen Morrison, antropolog la Universitatea din Pennsylvania, a subliniat că un regat elen a dăinut pe subcontinentul indian timp de 200 de ani începând cu 180 B.C. şi că asta nu e „nicio mare revelaţie”, iar că datarea cu carbon devine mai nefiabilă cu cât rămăşiţele sunt mai recente.

Mai mult, aceste descoperiri ale unei descendenţe neobişnuite ale celor care şi-au găsit moartea în lacul indian nu luminează adevăratul mister: cum au ajuns sute de rămăşiţe umane într-unl lac izolat din munţii Himalaya.

Un arheolog indian care a participat la o expediţie de cercetare este de acord cu cercetătorii noului studiului că scheletele nu au fost aduse în acel loc şi că cei morţi „s-au rătăcit” şi au rămas blocaţi în apropierea lacului din cauza vremii rele şi au ajuns în lac din cauza alunecărilor de teren.

Antropologii cred însă altceva: că atâtea schelete strânse în acelaşi loc indică un mormânt şi că localnicii i-au pus împreună acolo.