main logo
891

Minoră de 13 ani, luată cu forța de pe stradă și violată de 3 bărbați

Trei tineri din comuna Fărcaşele au fost reţinuţi după ce în duminică ar fi luat de pe stradă, cu forţa, o fată de 13 ani pe care apoi ar fi violat-o pe un câmp, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Minoră de 13 ani, luată cu forța de pe stradă și violată de 3 bărbați

Poliţia a fost sesizată de către mama fetei, care a spus că fata se deplasa pe stradă, în comuna Osica de Jos, atunci când a fost urcată cu forţa într-o maşină în care se aflau doi bărbaţi, transmite Știri.md cu referire la protv.ro.

“O femeie în vârstă de 39 de ani, din comuna Osica de Jos, a sesizat faptul că fiica sa, în vârstă de 13 ani, ar fi fost urcată cu forţa într-un autoturism ce se deplasa spre comuna Fărcaşele, iar în momentul revenirii la domiciliu declarând că a fost violată. 

În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti au fost identificaţi doi bărbaţi, cu vârstele de 21 şi 24 de ani, care ar fi luat-o pe minoră de pe stradă, cu forţa, deplasându-se pe un câmp, unde bărbatul de 24 de ani ar fi violat-o. 

De asemenea, acesta ar mai fi chemat un bărbat de 29 de ani, care la rândul său ar fi violat-o pe minoră”, a spus Grigorescu.

Cei trei bărbaţi au fost reţinuţi cu acuzaţia de lipsire de libertate în mod ilegal şi viol, urmând ca marţi să fie prezentaţi cu propunere de arestare preventivă la Judecătoria Caracal.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării