main logo
1372

Milionar din România, filmat cum calcă un om cu mașina de lux

Accident mortal, provocat pe o trecere de pietoni din Cluj-Napoca, de un cunoscut om de afaceri. Milionarul se afla la volanul unui bolid de lux în momentul în care a lovit un tânăr care traversa regulamentar strada.

Milionar din România, filmat cum calcă un om cu mașina de lux

Accidentul de pe strada Câmpul Pâinii din Cluj-Napoca apare într-o înregistrare video care a fost făcută publică astăzi, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro

În imagini se observă cum șoferul nu s-a asigurat și a demarat pur şi simplu cu mașina lovind în plin pietonul care traversa pe zebră. Șoferul are 49 de ani, iar pietonul avea 33 de ani.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri și SMURD, dar din nefericire, viața tânărului nu a mai putut fi salvată.

La volan s-a aflat unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri clujeni, Daniel Dumitraș, patronul firmei Coratim, din curtea careia tocmai ieşea cand s-a petrecut totul.

”A cedat prioritate unui camion și unor autoturisme. Din imagini se vede cum roțile era întoarse spre stânga, șoferul având de la bun început intenția de a trece linia continuă și de a scurta drumul. După ce a trecut un autoturism de culoare cărămizie, șoferul Jaguarului a mai stat 2 secunde și a țâșnit în stânga, tăind în diagonală trecerea de pietoni care se afla la doi metri distanță. Pe tercerea de pietoni erau doi pietoni, doi tineri care treceau vorbind, iar SUV - ul l-a lovit pe cel din dreapta. Șoferul nu are nicio scuză, pentru că cei doi bărbați de pe trecerea de pietoni se aflau la 2 metri de el”, a precizat un anchetator, citat de stiridecluj.ro. 

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării