Mii de persoane, evacuate din calea incendiilor forestiere din sudul Californiei
Sute de pompieri se luptau cu incendiile de pădure scăpate de sub control în sudul Californiei, miercuri dimineață, în timp ce echipele de intervenție înregistrau progrese treptate în efortul de stingere a flăcărilor, iar un alt incendiu a izbucnit la sud-est de Los Angeles, informează agenția DPA.
Foto: ReutersIncendiul „Verona”, izbucnit în apropierea orașului Hemet, se răspândea cu o „viteză periculoasă” și nu a fost încă adus sub control, a avertizat autoritatea statală de pompieri Cal Fire, transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro.
Două persoane - un pompier și un civil - au suferit răni ușoare, au precizat autoritățile.
În mai multe districte, locuitorii au primit marți ordine de evacuare.
Alte incendii forestiere erau, de asemenea, active în acest stat din vestul Statelor Unite, la începutul sezonului de incendii.
Un incendiu izbucnit pe Insula Santa Rosa, în largul coastei Californiei, era adus sub control în proporție de 26%, marți seara, conform autorităților. Incendiul a mistuit aproximativ 68 de kilometri pătrați în doar câteva zile.
La nord-vest de Los Angeles, un incendiu de pădure izbucnit lângă orașul Simi Valley s-a extins pe aproape șapte kilometri pătrați, a declarat Cal Fire.
Incendiul „Sandy”, așa cum este cunoscut, era adus sub control doar în proporție de 5% marți, însă vremea mai răcoroasă și vânturile mai slabe îi ajutau pe pompieri.
Vânturile puternice au alimentat rapid flăcările luni dimineață pe dealurile de deasupra Simi Valley. Cel puțin o casă a fost distrusă, conform relatărilor din media.
Au fost emise ordine de evacuare și avertizări pentru mai multe districte. La un moment dat, aproximativ 29.000 de persoane erau vizate, deși cifra a scăzut între timp la aproximativ 17.000.
Potrivit cotidianului Los Angeles Times, incendiul de pe Santa Rosa este cel mai mare înregistrat în istoria modernă a insulei.