main logo
4220

Mii de oameni deghizați în Moș Crăciun au pornit într-o cursă de alergare în Mexic

Mii de participanţi îmbrăcaţi în costume de Moş Crăciun au participat, luni, pe străzile oraşului mexican Guadalajara la o cursă de alergare tradiţională prilejuită de festivităţile de sfârşit de an.

Mii de oameni deghizați în Moș Crăciun au pornit într-o cursă în Mexic

Circa 2.800 de participanţi costumaţi au participat la una dintre cele trei curse: de un kilometru, cinci kilometri sau zece kilometri, informează AFP. Cursa se desfășoară anual, încă din anul 2018, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

În acest an evenimentul a avut loc în municipalitatea Zapopan, parte a zonei metropolitane Guadalajara, al treilea oraș ca populație din Mexic.

„Este cea mai amuzantă alergare pentru că păstrează tradiţia şi încurajează spiritul Crăciunului, dar şi practicarea sportului în familie”, a declarat, pentru AFP, infirmiera Gabriela Molina, care se află la cea de-a cincea participare.

„Am venit în familie ca să ne amuzăm puţin, să scăpăm de stres şi să facem puţină mişcare”, a precizat și contabilul Jesus Sandoval, care a participat la cursă.

Printre alergătorii costumaţi în culorile impuse, roşu şi alb, s-au distins și câteva pete verzi. La eveniment au luat parte și câţiva Grinch care au încercat fără succes să distrugă spiritul Crăciunului. 

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării