main logo
579

Mii de oameni au venit în PMAN, la concertul organizat de Igor Dodon

Șase mii de oameni au petrecut pe 9 mai, la concertul oferit de președintele țării, cu ocazia Zilei Victoriei. Majoritatea au venit pentru a o admira pe Valeria, care a cântat la invitația șefului statului.

Mii de oameni au venit în PMAN, la concertul organizat de Igor Dodon

Cât a costat prestația vedetei din Rusia, dar și tot concertul, nu am mai reușit să aflăm. Deocamdată. Interpreta a cântat în jur de o ora, iar cei mai înflăcărați admiratori s-au prins în dansuri fierbinți. Nelipsite au fost și focurile de artificii, transmite Știri.md cu referire tv8.md.

Președintele a avut grija ca buchetul pentru Valeria să ajungă nevătămat la concert, așa că florile au fost aduse cu o mașină specială. Tot cu flori, dar și jucării de pluș, o așteptau și fanii.

„O așteptăm mult și suntem bucuroase că așa o persoană vine la noi la Chișinău.”

Cei care au sperat la o poză cu vedeta și la un autograf au plecat dezamăgiți pentru că paza nu le-a permis să intre în culise, unde Valeria deja ajunsese.

„Nu ne-au dat voie să intrăm, să facem poze cu Valeria. S-au uitat urât la noi și au spus că nici într-un caz nu se primește. Urât.”

În sfârșit, momentul mult așteptat s-a produs, iar Valeria a apărut în scenă.

„–E așa romantic la dvs. –Viața continuă, victoria e victorie.”

Și dacă cei trecuți de prima tinerețe erau în extaz de la muzica interpretei, puținii tineri pe care i-am zărit în mulțime – nu prea.

„Eu personal nu o cunosc pe cântăreață.”

„Noi tinerii avem altă muzică, dar și așa îmi place.”

„Din Rusia o aștept pe Larisa. –Dar pe Valeria? –A da, Valeria.”

O doamnă a venit tocmai din Florești.

„Am venit din Florești cu fiica și așa de mult îmi place aici. Mulțumesc organizatorilor. Zic că Valeria va fi, vreau tare să o văd.”

Interpreta a cântat în jur de o oră, iar la finalul recitalului președintele a urcat în scenă unde i-a oferit trandafirii. Apoi, șeful statului a ținut un mic discurs, în limba rusă.

„Astăzi e ziua Victoriei sau nu? -Da! -Ziua Victoriei? -Da! -Sărbătoarea Victoriei? -Da!”, Igor Dodon, președintele Republicii Moldova.

Mai apoi, Igor Dodon a plecat alături de Valeria, urcând în mașini scumpe. În fața scenei, a fost amenajată și o zonă VIP cu câteva zeci de scaune. Deși ar fi fost pentru veterani, acolo stăteau membrii PSRM și apropiații lor. Concertul organizat de Președinție a durat în jur de patru ore, iar la el au evoluat și artiști autohtoni, cum ar fi Nelly Ciobanu, Natalia Gordienco sau Sunstroke Project. Îmbrăcați în uniforme ostășești, aceștia au cântat doar în limba rusă, fapt ce i-a nemulțumit pe unii petrecăreți.

„Da nu aștept eu rușii să vină. De ce niciun cântec în limba moldovenească nu-i? Vedeți că lumea-i scârbită, un cântec în limba moldovenească nu-i.”

„Da, da, aș vrea mai multe în limba moldovenească.”

Nu doar pe scenă era show, ci și în mulțime.

„–De ce mergeți așa? –Ce înseamnă această sărbătoare pentru dvs? –Maior în rezervă. Da eu vă iubesc și aici e pământul meu.”

Iar până să plece acasă, miile de oameni au putut să admire și un foc de artificii, ce a durat în jur de 10 minute.

Astăzi, președintele a postat câteva fotografii de la concert, dar și cu Valeria. Printre altele, aceștia apar în beciurile de la Cricova. Cât a costat organizarea concertului nu se știe. Ieri, fiind întrebat despre prestația Valeriei, șeful statului a refuzat să ofere cifre.

„–Nu ați răspuns la întrebare. Cântă gratuit sau nu? –Mai sunt întrebări?”, Igor Dodon, președintele Republicii Moldova.

Și astăzi, purtătoarea de cuvânt a Președinției nu ne-a răspus la telefon pentru detalii. Potrivit poliției Capitalei, la concertul de aseară, în Piața Marii Adunări Naționale, au fost în jur de șase mii de oameni.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării