Michelle Obama dezvăluie de ce a luat-o în brațe pe Regina Elisabeta
Michelle Obama, fostă primă doamnă a Statelor Unite, a dezvăluit de ce în 2009 a luat-o în brațe pe Regina Elisabeta a Marii Britanii, în timpul unei recepții din 2009.
La acel moment, gestul acesteia a fost interpretat drept eroare de protocol.
Informația apare în noua carte a lui Michelle Obama, în care fosta primă doamnă a SUA a dezvăluit că momentul împărtășit cu regina reprezintă suferința a „două doamne oprimate de pantofi”, informează BBC News, transmite Ştiri.md cu referire la Protv.ro.
„Am făcut ceea ce fac din instinct atunci când stabilesc o legătură cu o persoană nouă. I-am trecut mâna după umeri, cu afecțiune. Nu știam în acel moment că voi fi criticată pentru o gafă”, a povestit Michelle Obama în cartea sa.
Momentul a avut loc în 1 aprilie 2009, când Barack Obama a vizitat pentru prima dată Marea Britanie. Cuplul prezidențial a fost prezentat Reginei Elisabeta și Prințului Phillip.