main logo
1391

Mesajul lui Netanyahu pentru poporul libanez, după atacurile sângeroase

Israelul lansează atacuri tot mai intense în Liban. Armata spune că până acum a lovit peste 1.300 de ținte Hezbollah. Bilanțul vine după ce luni a fost cea mai sângeroasă zi a conflictului din ultimii aproape 20 de ani.

Mesajul lui Netanyahu pentru poporul libanez, după atacurile sângeroase

Oficialii vorbesc despre aproximativ cinci sute de morți, printre care 35 de copii, transmite Știri.md cu referire la stirileprotv.ro.

În tot acest timp, oamenii fug din sudul țării, spitalele se prăbușesc, iar școlile sunt închise și transformate în tabere de refugiați.

A fost încă o noapte de foc în sudul Libanului. Armata israeliană anunță că a lovit până acum peste 1.300 de ținte ale grupării Hezbollah și își continuă ofensiva.

Herzi Halevi, șeful Statului Major: „În esență, țintim infrastructura de luptă pe care Hezbollah a construit-o în ultimii 20 de ani. Acest lucru este foarte semnificativ. Lovim ținte și ne pregătim pentru următoarele faze”.

Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene: „Ne pregătim să atacăm ţintele teroriştilor din zona văii Libanului, Bekaa. Hezbollah ascunde acolo arme strategice în locuinţele civililor şi foloseşte populaţia drept scut uman, ştiind la ce risc sunt expuşi oamenii. În momentul de faţă folosim tehnică aeriană pentru a localiza armele şi a le distruge”.

Oficialii sustin că deocamdată se concentrează pe campania aeriană. Dar...

Reporter: Este necesară o incursiune terestră în Liban? Armata are această percepție?
Hagari: Avem planuri bine stabilite, le-am prezentat la nivel politic și repet: Vom face tot ce este necesar pentru a readuce locuitorii din nord în siguranță la casele lor.

Netanyahu: „Războiul Israelului nu este cu voi. Este cu Hezbollah”

Hezbollah răspunde atacurilor cu rachete lansate dinspre Liban catre baze militare din nordul Israelului, unde cel puțin două persoane au fost rănite.

Loviturile vin după ce luni a fost cea mai sângeroasă zi a conflictului dintre Israel și Hezbollah, de la războiul din 2006 încoace. Peste 450 de persoane au fost ucise și alte 1.600 - rănite în sudul Libanului.

Benjamin Netanyahu, premierul israelian: „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi. Este cu Hezbollah. Vă rog, ieşiţi din calea pericolului acum. Odată ce operaţiunea noastră se va încheia, vă puteţi întoarce în siguranţă la casele voastre”.

Oficialii de la Beirut au denunțat ceea ce au numit un "război psihologic", după ce 80.000 de libanezi au primit mesaje pe telefoanele mobile prin care li se cerea să-și părăseacă locuințele.

Autostrada principală care leagă sudul Libanului de capitală a fost blocată de mașini, fiind cel mai mare exod din ultimii 18 ani.

Joe Biden, președintele SUA: „Lucrăm pentru a detensiona situația într-un mod care să permită oamenilor să se întoarcă acasă în siguranță”.

Pentagonul a anunțat că trimite trupe suplimentare în Orientul Mijlociu „din prudență”, iar Irakul a cerut statelor arabe o reuniune de urgență.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării