main logo
1553

Mesaj cutremurător lăsat copilului de 6 luni mort în infernul din Grecia

Imagini emoționante au fost surprinse pe o plajă din Mati, micuța stațiune devastată de incendiile care s-au produs la începutul acestei săptămâni.

Mesaj cutremurător lăsat copilului de 6 luni mort în infernul din Grecia

O scrisoare a fost lăsată pe o plajă din Mati, cuvintele emoționante fiind adresate unui bebeluș de 6 luni care a pierit în incendiul devastator, transmite Știri.md cu referire la observator.tv.

"Dragostea mea. Bebelușul meu. 

Ești un înotător uimitor în mare. Vroiai să o impresionezi pe mama ta, care se uita la tine și zâmbea, și îl așteptai pe tatăl tău se se uite la tine și să fie mândru de tine. 

Vom fi aici în fiecare vară și vom înota alături de tine, spre Paradisul pe care tu l-ai făcut din nou verde. 

Ne vom juca din nou în apă, toți împreună. 

Eu, mama ta, și tatăl tău. 

Totul pentru tine, micul meu peștișor", sunt cuvintele cutremurătoare adresate bebelușului.

Scrisoare este semnată de Blaze, Dimitris, Fotini, Mateo, Margarita și Andreas, care, potrivit Reuters, care citează presa locală, sunt părinții și prietenii apropiați ai bebelușului.

Tatăl copilului, pompier, și-a lăsat familia în urmă pentru a lupta cu flăcările

Și mai dramatică este povestea din spatele acestei scrisori. 

Tatăl bebelușului este pompier și bărbatul a fost nevoit să-și lase familia în urmă pentru a merge să se lupte cu flăcările.

Presa locală scrie că mama copilului a încercat să se salveze pe ea și pe copilaș îndreptându-se spre mare, în timpul incendiului devastator.

Cei doi au fost găsiți în apele mării, însă pentri copil era prea târziu. Femeia a suferit arsuri grave, fiind internată în spital.

“Și-a lăsat familia acasă pentru a lupta cu incendiul. 

Copilul lui este printre victime, soția e în stare gravă. Este o tragedie“, a declarat șeful pompierilor, Dimitris Stathopoulos.

Focul devastator din apropierea Atenei a ucis cel puțin 88 de persoane și a ridicat semne de întrebare asupra gestionării de către guvern a dezastrului.

Citește și: Drama unui pompier grec: I-a murit copilul de 6 luni în incendii

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării