main logo
554

Medicul fals italian, în fața judecătorilor. Câți ani de pușcărie riscă

Matteo Politi, italianul care a pretins că este doctor estetician şi a colaborat cu diverse clinici private, a ajuns în fața instanței de judecată, magistrații urmând să stabilească dacă emit mandat de arestare preventivă.

Medicul fals italian, în fața judecătorilor. Câți ani de pușcărie riscă

Politi a fost reținut miercuri seară pentru înșelăciune şi exercitare fără drept a profesiei de medic. A fost prins într-un tren, la Vama Curtici, judeţul Arad pe când încerca să iasă din ţară.

A fost audiat apoi de poliţişti la Bucureşti magistrații din sectorului 1 vor decide dacă emit mandatul de arestare preventivă, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

Miercuri, suspectul a încercat să fugă din țară cu un tren inter-regio, dar a fost descoperit la frontieră și adus în București, la audieri. La secția de poliție au ajuns iubita lui şi avocatul.

Italianul obținuse o parafă medicală de la Direcția de Sănătate Publica și a colaborat cu diverse clinici private. În acest context, DSP București a depus plângere penală la Parchetul General împotriva individului și împotriva a doua angajate ale instituției.

Adus în Capitală, italianul acuzat că s-a dat drept medic estetician a ajuns în fața anchetatorilor pentru audieri.

Ciprian Nastasiu, avocatul italianului: „Este reţinut pentru 24 de ore. Principalul motiv este că a fost depistat la Curtici spre ieşire, deci ar fi suspiciuni că s-ar retrage de la o urmărire penală”.

Ionuț Dana, şef Poliţie sector 1: „În luna noiembrie s-a primit o plângere de la două persoane, doi medici, în legătură cu infracţiunea de înşelăciune săvârşită de acest italian. Celor 2 persoane le-a fost oferit spre închiriere un spaţiu comercial, mai exact un spaţiu dintr-o clinică privată, unde aceştia urmau să şi desfăşoare activitatea”.

Potrivit poliţiştilor, cele două persoane i-au oferit 14.000 de lei cetăţeanului italian, dar spaţiul respectiv nu era al lui. În plus, individul a folosit o altă identitate în relaţia cu cei doi.

Ionuț Dana, şef Poliţie sector 1: „El are calitatea de suspect pentru infracţiune de înşelăciune. Între timp, colegiul medicilor a adresat o altă plângere în ianuarie parchetului. Cele două plângeri au fost reunite şi se efectuează cercetări pt a stabili dacă acesta a exercitat o profesie fără a avea autorizarea necesară.”

Pentru înşelăciune, de exemplu, când le-a promis unor oameni că le închiriază o clinică medicală care nu-i aparţinea, judecătorii ar putea să-i dea o pedeapsă maximă de 5 ani de închisoare, pentru practica ilegală a medicinei ar putea primi 1 an de închisoare, iar pentru mutilarea pacientelor, dacă acestea depun plângere, ar mai putea primi maximum de pedeapsa de 4 ani. Pedeapsa maximă pe care ar putea să o primească italianul care s-a dat drept medic şi a operat în România, deşi avea 8 clase şi era parcagiu, ar putea să sară lejer de 5 ani şi jumătate de închisoare.

Falsul chirurg estician Matteo Poliţi, cu numele de scena Matew Mode, a fost prins când mai avea câţiva kilometri până să iasă din ţară. Îşi luase bilet de tren din Capitală spre Budapesta, însă poliţiştii i-au dat de urmă la punctul de frontieră din judeţul Arad. Cetăţeanul de 38 de ani s-a legitimat cu paşaport italian.

Bărbatul a fost dat jos din tren în gara Curtici, când poliţiştii de frontieră l-au legitimat şi au văzut că pe numele lui este emisă o alertă.

Pe lângă ancheta oficială, Ministerul Sănătăţii face propriile verificări.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării