stiri Logo
main logo
main logo
1072

Măsurile de protecție în cazul Acordului comercial UE-Mercosur, votate de Parlamentul European

Măsuri suplimentare menite să protejeze sectorul agricol european de eventuale prejudicii generate de liberalizarea comerțului cu țările din blocul Mercosur au fost adoptate marți de Parlamentul European. Noul regulament, convenit informal cu statele membre, stabilește modul în care Uniunea Europeană poate suspenda preferințele tarifare prevăzute în Acordul comercial.

Măsurile de protecție în cazul Acordului UE-Mercosur, votate de Parlamentul EuropeanImagine simbol

Potrivit noilor norme, Comisia Europeană va demara o anchetă privind necesitatea unor măsuri de protecție atunci când importurile de produse agricole sensibile, – precum carnea de pasăre, de vită, ouă, citrice și zahăr, – vor crește cu 5% în medie pe o perioadă de trei ani, iar prețurile lor vor fi cu 5% mai mici decât cele interne. Ancheta poate fi inițiată și de un stat membru sau de reprezentanți ai industriei, în cazul unor eventuale prejudicii, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Executivul european va prezenta cel puțin o dată la șase luni un raport privind impactul importurilor asupra pieței. Eurodeputatul Gabriel Mato, raportor permanent pentru Mercosur, a subliniat că aceste garanții vor asigura un mecanism de protecție credibil și echilibrat, cu criterii clare pentru detectarea perturbărilor și acțiuni rapide pentru produsele sensibile.

Intrarea în vigoare a Acordului comercial UE-Mercosur, semnat în ianuarie, este blocată în prezent, Parlamentul European solicitând Curții de Justiție verificarea legalității. Totuși, Comisia Europeană poate aplica tratatul provizoriu.

Regulamentul adoptat trebuie să fie aprobat de Consiliul UE și publicat în Jurnalul Oficial, urmând să se aplice odată cu intrarea în vigoare a acordului comercial provizoriu.

ipn.md
Publicitatea ta poate fi aici