Marea Britanie dă Ucrainei drone subacvatice ca să cureţe zona de coastă
Marea Britanie oferă drone subacvatice Ucrainei şi antrenează personalul ucrainean din Marea Britanie pentru a le folosi în vederea curăţării zonei de coastă de mine, a anunţat Ministerul Apărării, citat de The Guardian.
Zeci de ucraineni vor fi învăţaţi în următoarele luni să folosească vehiculele autonome de vânătoare de mine, de către Royal Navy şi partenerii americani, unii începând deja pregătirea. Şase vehicule autonome de vânătoare de mine sunt trimise să caute mine ruseşti în apele de lângă coasta ucraineană, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.
Trei vehicule urmează să fie trimise din stocurile din Marea Britanie, în timp ce alte trei vor fi cumpărate de la industrie.
Vehiculele autonome uşoare pot fi utilizate în medii de coastă puţin adânci şi sunt proiectate să funcţioneze la adâncimi de până la 100 de metri pentru a detecta, localiza şi identifica minele prin utilizarea unei serii de senzori.
Rusia s-a folosit de alimente ca de o armă, prin blocarea porturilor Ucrainei la Marea Neagră pentru a împiedica exporturile, distrugând în acelaşi timp agricultura ucraineană, ceea ce a afectat cele mai sărace ţări din lume, pe măsură ce preţurile alimentelor cresc.
Doar câteva nave care transportau cereale au reuşit să părăsească Ucraina după un acord intermediat de ONU în iulie, care ar trebui să permită exporturile de alimente.
Cu toate acestea, încercările de a scoate alimente din ţară au continuat să fie perturbate de minele maritime plasate de forţele ruse de-a lungul coastei Ucrainei.