565
Marea Britanie: 5 tineri, arestaţi după omorul unui băiat de 13 ani
Poliţia britanică a arestat patru băieţi şi o fată, cu vârste de 13 şi 14 ani, sub bănuiala de conspiraţie pentru comiterea unei crime, în cadrul anchetei asupra morţii unui băiat de 13 ani în oraşul Reading (60 de kilometri vest de Londra), transmite dpa.

Poliţiştii au fost chemaţi la locul incidentului duminică, în jurul orei 04:00, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.ro.
Acolo au găsit înjunghiat un băiat în vârstă de 13 ani, care a fost declarat decedat la locul incidentului.
Pentru câteva zile, în zonă va fi o ''prezenţă considerabilă a poliţiei'', a precizat sursa citată.