main logo
742

Manifestații neautorizate la Moscova. Zeci de persoane, arestate

Poliţia rusă a arestat sâmbătă zeci de persoane care participau la o manifestaţie neautorizată în faţa primăriei din Moscova cerând alegeri libere.

Manifestații neautorizate la Moscova. Zeci de persoane, arestate

Opoziţia rusă a chemat la manifestaţie pentru a protesta împotriva respingerii candidaturilor reprezentanţilor săi la alegerile locale din septembrie, transmite Știri.md cu referire la Agerpres

Potrivit unui jurnalist al AFP, cel puţin 50 de persoane au fost arestate în timp ce protestatarii se adunau pentru mitingul planificat la ora 14.00 locală. Organizatorii au anunţat numeroase alte arestări.

Securitatea a fost întărită sâmbătă la Moscova.

Cu câteva ore înaintea manifestaţiei, mai mulţi opozanţi au fost arestaţi, printre care Dmitri Gudkov, care a declarat vineri că "miza depăşeşte alegerile locale". "Este vorba de a şti dacă în Rusia de astăzi este posibil să se facă legal politică", a spus el.

Domiciliile şi sediile de campanie ale mai multor candidaţi excluşi au fost percheziţionate înainte, iar miercuri principalul opozant al preşedintelui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, a fost trimis în închisoare pentru 30 de zile, pentru "încălcarea regulilor manifestaţiilor".

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării