main logo
563

Manifestație anti-imigrație la Dublin: 19 arestări

O manifestaţie anti-imigraţie s-a încheiat cu 19 arestări, în Irlanda, la Dublin, unde cazarea migranţilor a devenit un subiect deosebit de sensibil, potrivit AFP. Nu s-au înregistrat răniţi.

Manifestație anti-imigrație la Dublin: 19 arestări

Aproximativ 500 de persoane au defilat prin centrul capitalei irlandeze, a constatat un jurnalist al agenţiei France Presse, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

Manifestanţii au ajuns în apropierea parlamentului, dar un cordon de poliţişti i-a împiedicat să se apropie prea mult de clădire.

Poliția a indicat, într-un comunicat, că „în total, 19 persoane au fost arestate în cadrul operaţiunii de astăzi”.

Nu s-au înregistrat răniţi, potrivit comunicatului în care nu au fost furnizate alte detalii.

„Nu suntem rasişti, îi ajutăm pe adevăraţii refugiaţi, dar trebuie să avem grijă mai întâi de propriii noştri irlandezi”, a declarat pentru AFP Brian Garrigan, 57 de ani, care ţinea în mână o pancartă pe care scria „Irish Lives Matter” (Vieţile irlandezilor contează).

De-a lungul traseului s-au adunat și contramanifestanţi, mobilizaţi împotriva rasismului.

Irlanda a cunoscut în ultimii ani o creştere a sentimentului anti-imigraţie.

În noiembrie 2023, capitala Dublin a fost zguduită de revolte fără precedent, pe care autorităţile le-au atribuit agitatorilor de extremă dreapta, după un atac cu cuţitul comis de un irlandez de origine străină, soldat cu patru răniţi, dintre care trei copii.

A crescut numărul de solicitanţi de azil

Guvernul irlandez se confruntă cu o creştere a numărului de solicitanţi de azil sosiţi în Irlanda, în timp ce ţara suferă de multă vreme din cauza lipsei de locuinţe.

În primele şase luni ale anului 2024, numărul solicitanţilor de azil din Irlanda a ajuns la peste 10.500, aproape dublu faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor guvernamentale.

Numărul incendiilor criminale a crescut în clădirile destinate să găzduiască solicitanţii de azil din Irlanda, cu câteva zeci de incendii în aceste centre din 2023.

Imigraţia ar urma să fie una din principalele teme ale alegerilor parlamentare din Irlanda, prevăzute să aibă loc până în martie 2025.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării