main logo
557

Lista invitaților lui Macron la discuția despre comerţ şi climă

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, îi va primi marţi dimineaţă la Palatul Elysee pe omologul său chinez, Xi Jinping, cancelarul german, Angela Merkel, şi pe preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pentru a discuta despre comerţ şi climă.

Lista invitaților lui Macron la discuția despre comerţ şi climăMacron i-a invitat pe unii lideri entru a discuta despre comerţ şi climă

Prin această întâlnire în format inedit, propusă de şeful statului francez oaspetelui său chinez aflat în vizită, europenii doresc "să găsească puncte de convergenţă între Europa şi China" asupra unor subiecte ca multilateralismul sau punerea în aplicare a Acordului de la Paris, a informat Palatul Elysee, transmite Știri.md cu referire la Agerpres

"Am considerat-o necesară, deoarece, pentru a apăra multilateralismul, discuţia trebuie să se poarte la nivelul Europei, şi nu doar al Franţei", a subliniat preşedinţia de la Paris care a ţinut să adauge că "Franţa şi Germania au mers mult timp spre China în competiţie".

"Este o întâlnire istorică care se va înscrie într-un proces de lungă durată, înainte de summitul UE-China de la 9 aprilie şi de summitul legat de drumul mătăsii, de la sfârşitul lui aprilie, din China", a explicat Parisul pentru care este, "de asemenea, un gest important din partea Chinei".

Va fi totodată ocazia pentru europeni să explice Chinei poziţia lor, inclusiv strategia definită joi la Bruxelles.

În plus, această întâlnire se înscrie în contextul negocierilor comerciale dintre Statele Unite şi China în care "Europa nu are intenţia de a fi simplu spectator", a adăugat sursa citată.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării