main logo
567

Liderul rus a fost întâlnit cu pancarte la Roma: Putin, go home

Comunitatea ucrainenilor din Roma a protestat, joi, faţă de vizita oficială a președintelui rus, Vladimir Putin, în Capitala Italiei.

Liderul rus a fost întâlnit cu pancarte la Roma: Putin, go home

Zeci de persoane au ieșit în piaţa Bocca della Verità afişând pancarte cu mesaje precum "Putin, go home!", "Putin - criminal" sau "Putin, ia-ţi mâinile de pe Ucraina!", transmite Știri.md cu referire la Rador.ro.

"Dictatorul care a ocupat o parte a unui stat independent nu este demn de o recepție organizată la un nivel atât de înalt. Se pare că Italia a uitat că în Europa există un război şi că cel care a iniţiat acest război este chiar Putin" - a declarat Oles Horodeţki, iniţiatorul manifestaţiei împotriva vizitei lui Putin în Italia.

Președintele rus s-a aflat, joi, într-o vizită oficială la Roma, unde s-a întâlnit cu oficiali italieni. De asemenea, Putin a fost primit la Vatican de către Papa Francisc, presa locală menţionând că liderul rus a întârziat, a treia oară, la întâlnirea cu Suveranul Pontif.

După întrevederea cu Papa Francisc, Vladimir Putin a mers la Președinţia Italiei, pentru o întâlnire cu preşedintele Sergio Mattarella, iar apoi a avut discuții cu premierul italian, Giuseppe Conte.

Cu prilejul vizitei președintelui rus la Roma, autorităţile italiene au recurs la măsuri de securitate fără precedent, restricționând traficul în centrul orașului pe mai mult de 50 de străzi şi interzicând orice fel de demonstrație în zonele respective.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării