main logo
782

Letonia interzice intrarea cetățenilor ruși cu pașapoarte fără date biometrice

Letonia a interzis intrarea pe teritoriul său a cetățenilor Federației Ruse care dețin pașapoarte internaționale fără date biometrice începând de marți, 15 iulie. Decizia a fost anunțată anterior de Ministerul Afacerilor Externe de la Riga și vine în contextul înăspririi politicilor europene față de documentele de călătorie rusești, scrie DW.

Rușii care au pașapoarte fără date biometrice nu pot intra în LetoniaFoto: moldova1.md

Odată cu intrarea în vigoare a acestei măsuri, autoritățile letone nu vor mai elibera vize și nu vor mai primi cereri de obținere a permiselor de ședere de la cetățeni ruși care prezintă pașapoarte vechi, fără cip biometric, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

Pentru cei care se află deja în Letonia pe baza unei vize de lungă durată sau a unui permis de ședere, guvernul leton a stabilit un termen de șase luni pentru a-și reînnoi documentele.

Începând cu 1 iunie, Lituania a încetat să mai recunoască pașapoartele internaționale rusești fără date biometrice și a interzis intrarea pe teritoriul său a cetățenilor ruși care dețin astfel de documente. O excepție este făcută doar pentru cei care călătoresc cu trenul în tranzit din regiunea Kaliningrad spre Rusia și înapoi.

„Prin această decizie ne alăturăm altor state membre ale Uniunii Europene care au introdus deja restricții similare”, au subliniat reprezentanții Ministerului de Externe al Lituaniei. Pașapoartele rusești fără date biometrice nu mai sunt recunoscute de Danemarca, Cehia, Estonia, Franța și Islanda.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării