Leonardo da Vinci are moștenitori în viață? Ce arată testele ADN
Leonardo da Vinci are cel puțin șase moștenitori în viață, potrivit celor mai recente studii genetice privind posibilul arbore genealogic al acestui geniu al Renașterii, informează miercuri agenția de presă ANSA.

Cercetătorii italieni au anunțat un nou pas înainte în „vânătoarea” ADN-ului lui Leonardo da Vinci și a moștenitorilor săi în viață: șase posibili descendenți ai maestrului renascentist au fost examinați, transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro.
Analizele au dezvăluit că porțiuni din cromozomul lor Y, utilizate pentru recunoașterea individuală, au coincis între ele, confirmând astfel continuitatea genetică a liniei masculine în cadrul familiei Da Vinci, cel puțin începând cu a 15-a generație.
Cea mai nouă actualizare a cercetării întreprinse în ultimii 30 de ani poate fi consultată în volumul „Genia Da Vinci”, editat de un expert în viața geniului renascentist, Alessandro Vezzosi, și istoricul Agnese Sabato. Volumul documentează un arbore genealogic ce datează din 1331, se întinde pe 21 de generații și implică peste 400 de persoane.
Analizând mai multe surse și documente de arhivă, autorii au identificat 15 descendenți în linia masculină directă, rude actuale - din punct de vedere genealogic - ale tatălui lui Leonardo da Vinci și fratelui său vitreg, Domenico Benedetto.
Acest lucru le-a permis lui David Caramelli, președintele Sistemului Muzeal al Universității din Florența și coordonator al proiectului pentru aspecte antropologice și moleculare, și Elenei Pilli, antropolog criminalist, să supună șase dintre ei unui test ADN, care a dezvăluit continuitatea genetică a liniei masculine din cadrul familiei Da Vinci.
Existența unui posibil mormânt familial în Biserica Santa Croce din Vinci, lângă Florența, locul de naștere al artistului și care face în prezent obiectul unor săpături arheologice realizate în colaborare cu Universitatea din Florența, a fost confirmată.
Este posibil ca bunicul lui Leonardo, Antonio, unchiul său Francesco și unii dintre frații lui vitregi, Antonio, Pandolfo și Giovanni, să fi fost înmormântați, de asemenea, acolo.
Următorul pas va consta în compararea ADN-ului prelevat de la acele rămășițe pământești cu cel al persoanelor considerate a fi descendenții în viață ai lui Leonardo da Vinci.