main logo
714

Legitimaţia oferită de Stasi lui Putin pe vremea când era agent KGB

Preşedintele rus Vladimir Putina a avut o legitimaţie pentru poliţia secretă din Germania de Est, Stasi, înainte de căderea Zidului Berlinului în 1989, a declarat marţi un angajat al unor arhive germane.

Legitimaţia oferită de Stasi lui Putin pe vremea când era agent KGB

Informaţia a apărut prima dată în cotidianul german Bild, relatează Știri.md cu referire la Agerpres. 

Legitimaţia, valabilă între 1985 şi 1989, i-ar fi permis lui Putin să treacă cu uşurinţă prin punctele de securitate ale poliţiei secrete Stasi din RDG, a spus cercetătorul Konrad Felber, care conduce o arhivă Stasi din oraşul Dresda din estul Germaniei.

Putin era agent sovietic al KGB în Germania de Est în anii ’80, iar apoi a fost şeful instituţiei succesoare a KGB, FSB, la sfârşitul anilor ’90, înainte de a deveni premier şi apoi preşedinte al Rusiei.

Legitimaţia, care a trecut neobservată în arhivă timp de mulţi ani, “nu înseamnă automat că Putin a lucrat pentru Stasi”, a spus Felber.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că este posibil ca Putin să fi avut o legitimaţie Stasi.

„KGB şi Stasi erau servicii partenere, prin urmare nu putem exclude un astfel de schimb de scrisori de acreditare”, a spus Peskov, citat de agenţia oficială de presă TASS.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării