main logo
7953

Legiști: Cei decedați din cauza COVID arată altfel decât tot ce am văzut

"În peste 25 de ani de carieră am văzut peste 20.000 de morți. Decedați din toate cauzele. Am participat sau efectuat peste 15.000 de autopsii și expertize medico-legale.

Legiști: Cei decedați din cauza COVID arată altfel decât tot ce am văzutFoto: știri.md

După o asemenea experiență îți formezi ochiul, îți dezvolți o anumită intuiție. Ca aspect macroscopic, decedații COVID arată altfel decât tot ce am văzut în cariera mea", a declarat pentru Libertatea profesorul universitar Cristian Stan, medic primar legist la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici – București, transmite Știri.md cu referire la publika.md

În ultimele luni, medicul legist a efectuat autopsii și pe decedați COVID-19, iar în urma acestei experienţe a scris un ghid despre mecanismele COVID şi cauzele morții din cauza acestei boli.

Cristian Stan afirmă că decedaţii de COVID au plămânii plini cu apă, vasele mici de sânge sunt inflamate, sunt foarte hidrofile și există mulţi trombi foarte mici în vase, în organe. Microtrombozele pot fi de ordinul sutelor, fiind raportate cazuri în care acestea au fost colectate în filtrul pulmonar sau chiar au blocat aparatele de dializă la pacienți cu insuficiență renală.

"Pe scurt, acest virus produce din start o inflamație a vaselor mici de sânge, care conduce la scăderea debitului de sânge, respectiv oxigen și totodată produce mici cheaguri de sânge ce ajung în plămâni, inimă, creier cu consecințe grave, infarct sau accident vascular cerebral. Acești trombi diseminați au un rol major în severitatea bolii și apariția decesului. Aici cred că poate fi una dintre cheile pentru găsirea tratamentului pentru infecția cu acest virus foarte agresiv",  a explicat Cristian Stan.

Potrivit lui, această tendință de coagulare a sângelui transformă unele cazuri ușoare în situații de urgență, care pun viață în pericol sau chiar duc la deces.

"Pentru că este o boală ce se manifestă prin inflamarea vaselor mici de sânge, evident, cei mai expuși sunt cei care au vasele de sânge deja solicitate fie de vârsta înaintată, fie de afecțiuni cronice, precum bolile renale, bolile cardiovasculare, cei cu cancere, cu AVC în antecedent. Practic, dacă avem o dereglare a unui organ și virusul ajunge chiar acolo, atunci vom face o formă severă a bolii și poate surveni decesul", afirmă profesorul universitar.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării