main logo
5459

La 100 de ani de la moartea lui Lenin, Putin vrea o nouă ordine mondială

Putin vorbeşte cu Xi Jinping despre noua ordine mondială, multipolară. Secretarul britanic al Apărării: Lumea este în faza de pre-război. Rusia, China, Iranul şi Coreea de Nord se pregătesc de război.

La 100 de ani de la moartea lui Lenin, Putin vrea o nouă ordine mondială

Se împlinesc 100 de ani de la moartea lui Lenin, al cărui corp este conservat într-un mausoleu din centrul Moscovei, dar nu se vor organiza paradă şi discursuri în Piaţa Roşie, ştiind că unul dintre criticii înfocaţi ai lui Lenin este chiar Putin, scrie Monitorul Apărării şi Securităţii, transmite Știri.md cu referire la mediafax.ro.

Pentru preşedintele Vladimir Putin, care l-a mustrat public pe Lenin pentru presupusul său rol în împărţirea Imperiului Rus în republici sovietice, precum Ucraina sau Moldova, Stalin este un model de urmat şi de multe ori compară agresiunea din Ucraina cu Al Doilea Război Mondial, numindu-i pe ucraineni nazişti şi a copiat comportamentul lui Iosif Stalin care şi-a epurat toţi oponenţii politici într-o domnie de teroare de ani de zile.

În toţi cei 100 de ani de după Lenin, Rusia a ameninţat constant soarta popoarelor europene, fiind mulţi istorici care consideră că Rusia a ajutat chiar la declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, când a fost de acord cu Germania să împartă Europa, prin Pactul Ribbentrop-Molotov, cunoscut şi ca Pactul Stalin-Hitler, care a dus la ocuparea Poloniei de către cele două ţări.

După război, Rusia a ocupat estul Europei, transformat în lagăr comunist şi a început o luptă pentru supremaţie mondială faţă de Statele Unite, care s-a terminat lamentabil prin destrămarea URSS.

Astăzi, Rusia ne demonstrează că a rămas cu mentalitatea imperialistă, dornică să acapareze noi teritorii, indiferent de costuri, şi ameninţă din nou cu război Europa.

La fel ca predecesorul Lenin, Putin visează la o nouă ordine mondială, la comanda aşa-zisei Axei a răului, formată din Rusia, China, Coreea de Nord şi Iran, o combinaţie de state totalitare militarizate.

Secretarul britanic al Apărării, Grant Shapps, a dat un avertisment într-un discurs recent la Lancaster House din Londra, conform ntd.com. Shapps a spus că lumea se află într-o fază de „pre-război". El a adăugat că al treilea război mondial ar putea fi asupra noastră în termen de cinci ani şi că Rusia, China, Iranul şi Coreea de Nord se pregătesc deja.

Putin vorbeşte cu Xi despre noua ordine mondială, multipolară, în care nu trebuie să mai dea socoteală nimănui pentru acţiunile agresive şi totalitare în plan intern sau extern.

Acest concept a fost pregătit din timp de Rusia şi China, ultima oară cei doi lideri au discutat despre implementarea lui în 2023, pe timpul vizitei lui Xi la Moscova: „Schimbările care au loc acum nu s-au întâmplat în 100 de ani; când suntem împreună suntem motorul acestor schimbări,” i-a spus Xi lui Putin după întâlnire, arata la momentul respectiv TVR.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării