main logo
3051

La Galați va fi inaugurat un șantier militar unic în Europa

Începând cu 1 iulie 2025, Damen Galați devine șantier militar. Afirmația a fost făcută de directorul Damen Naval România, Gheorghe Savu, la conferința Defense Romania Security Dialogue 2025 - First Edition. Informația a fost confirmată de surse din conducerea Damen şi reprezintă o veste bună pentru comunitatea gălăţeană, ştiut fiind că Şantierul Naval este un element-cheie al economiei şi vieţii sociale locale.

La Galați va fi inaugurat un șantier militar unic în EuropaImagine simbol

Potrivit directorului Damen Naval România, transformarea șantierului naval gălățean în șantier militar de la 1 iulie este rodul investițiilor semnificative făcute de olandezii de la Damen în România, la Galați. Gheorghe Savu a vorbit despre rolul strategic al șantierului în producția de nave militare de suprafață la nivel global, dar și de parteneriatul de succes cu Thales și de ambiția României de a redeveni un lider în industria de apărare prin fabricarea celor mai moderne nave militare pentru state NATO și UE, transmite Știri.md, cu referire la viata-libera.ro.

„Șantierul nostru de la Galați, începând din 1 iulie, este șantier militar. Noi suntem într-un proces de tranziție în a-l aduce la standardele militare pentru că acolo vom produce cu preponderență nave militare și avem în plan să livrăm nave militare inclusiv după 2034 la Galați. Compania Damen este o companie înființată și deținută de către familia Damen, deci nu este o companie listată la bursă, asta ne creează foarte multe avantaje din perspectiva decizională a flexibilității și dinamismului pe care îl avem. Avem peste 30 de șantiere în toată lumea și avem peste 12.000 de angajați.

Cea mai mare investiție este la Galați, unde angajăm 2.000 de oameni în șantier și trebuie să subliniez că sunt aproximativ 300 de ingineri, toți români, în general arhitecți navali, care lucrează în proiectare sau în producție la Galați. Producem în general cam 160 de nave pe an. Dintre acestea, cele mai importante pentru noi au devenit cele militare. Din anul 2000, de când avem și șantierul de la Galați, noi am produs peste 300 de nave militare. La Galați s-au produs peste 30 de nave militare pentru state NATO și state UE”, a spus Gheorghe Savu la conferința organizată de DCNews Media Group.

Directorul Damen Naval România s-a referit și la cluster-ul militar naval de la Galați, „unic nu doar în România, ci și în Europa”. „Avem, de asemenea, Marine Engeneering Galați, care proiectează cele mai moderne și mai complexe nave militare pe care Damen le produce”.

Șantierul Naval Galați, achiziționat de Damen în 1999, „este cel mai important șantier pe care Damen îl are, iar investițiile la Galați sunt continue. A trebuit 20 de ani ca să îl aducem la standardele unui șantier militar, care îndeplinește în totalitate standardele NATO”, a spus Gheorghe Savu.  

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării