main logo
475

Kremlinul acuză UE de ingerințe în treburile interne ale Belarusului

Decizia Uniunii Europene de a nu-l recunoaşte pe Aleksandr Lukaşenko drept preşedinte legitim al Belarus contravine legislaţiei internaţionale şi echivalează cu o ingerinţă indirectă în afacerile interne ale acestei ţări, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov (foto),citat de agenţiile de presă Reuters şi TASS.

Kremlinul acuză UE de ingerințe în treburile interne ale Belarusului

Lukaşenko, aflat la putere de 26 de ani, a fost învestit miercuri pentru al şaselea mandat în cadrul unei ceremonii desfăşurate în secret, după mai multe săptămâni de ample proteste în masă împotriva realegerii sale la scrutinul din 9 august, pe care oponenţii săi îl consideră fraudat, transmite Știri.md cu referire la deschide.md. 

El a declarat că a repurtat o victorie covârşitoare (cu 80% din voturi) în cadrul alegerilor de luna trecută şi neagă orice fel de fraude.

"Deciziile unui şir de state europene de a nu-l considera pe Aleksandr Lukaşenko drept preşedinte legitim al Belarusului contravine dreptului internaţional şi nu contribuie la dezvoltarea dialogului între state", a declarat Peskov în cadrul unei conferinţe de presă vineri, potrivit TASS. "Considerăm că astfel de decizii contravin în genere legislaţiei internaţionale (…) şi reprezintă de fapt un fel de amestec indirect în afacerile interne ale Republicii Belarus", a adăugat el.

Decizia va complica dialogul dintre Belarus şi UE, a spus Peskov, adăugând că aceasta nu va afecta relaţiile Moscovei cu Minskul, în condiţiile în care Rusia este un aliat apropiat al Belarusului.

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a declarat joi că Uniunea Europeană refuză să-l recunoască pe Aleksandr Lukaşenko drept preşedinte al Belarusului, în pofida jurământului depus de acesta miercuri pentru al şaselea mandat, atrăgând atenţia asupra ‘lipsei oricărei legitimităţi democratice’ a liderului belarus şi a cerut o "reevaluare a relaţiilor" blocului comunitar cu Minskul, potrivit AFP.

Înaintea sa, Departamentul de Stat american a anunţat că SUA "nu îl pot considera pe Aleksandr Lukaşenko ca preşedintele legitim ales al Belarusului", subliniind necesitatea unor alegeri libere şi corecte.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării