main logo
9440

Kremlin, după exploziile din Transnistria: Știrile sunt îngrijorătoare

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marți că „știrile care vin” din Transnistria sunt „îngrijorătoare” și că Moscova urmărește „cu multă atenție ce se întâmplă acolo și cum evoluează situația”.

Kremlin, după exploziile din Transnistria: Știrile sunt îngrijorătoareFoto: Profimedia

Declarația lui Peskov este făcută în contextul în care cresc provocările și tensiunile în Transnistria. Mai multe explozii au avut loc luni și marți, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

Republica Moldova susține că exploziile au ca scop „crearea pretextelor pentru tensionarea situației de securitate”, în timp ce serviciile ucrainene susțin că acestea ar fi fost provocate de FSB-ul rusesc.

„Urmărim cu multă atenție ce se întâmplă acolo și cum evoluează situația. Știrile care vin de acolo sunt îngrijorătoare”, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Kremlinului. 

Peskov a mai spus că Vladimir Putin nu are planificate discuții cu omologul său de la Chișinău, Maia Sandu, în contextul tensiunilor din stânga Nistrului.

Maia Sandu a convocat marți o ședință a Consiliului de Securitate. 

Între timp, liderul prorus al regiunii separatiste Donețk, Denis Pușilin, a declarat că Moscova ar trebui să lanseze următoarea etapă a campaniei sale militare în Ucraina, după ce va ajunge la frontierele regiunii, informează Reuters. Această nouă etapă ar include și Transnistria.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării