main logo
563

Kovesi, sub control judiciar cu interdicția de a părăsi România

Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar de către procurorii Secţiei de anchetare a magistraţilor, au precizat, pentru Mediafax, surse apropiate anchetei. De asemenea, fosta şefă DNA are rol de inculpat.

Kovesi, sub control judiciar cu interdicția de a părăsi RomâniaLaura Codruţa, sub control judiciar cu interdicția de a părăsi țara

Surse judiciare au precizat, pentru Mediafax, că Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar de Secția de anchetare a magistraţilor. Totodată, Kovesi are calitatea de inculpat, transmite Știri.md

„Procurorul de caz mi-a interzis să vorbesc cu presa. (…) Este o măsură de a-mi închide gura”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, la ieşirea de la audieri, fără a preciza dacă are şi alte interdicţii.

Kovesi a fost audiată mai bine de 6 ore de către procurorii Secţiei de anchetă.

Una dintre interdicţii este aceea de a nu părăsi ţara.

Fostului procuror-şef DNA i-au fost deschise două dosare de către procurorii acestei structuri, cel referitor la aducerea în ţară a lui Nicolae Popa şi cel privindu-i pe procurorii DNA Ploieşti.

Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie i-a deschis un prim dosar Laurei Codruţa Kovesi în decembrie 2018, după ce fostul deputat Sebastian Ghiţă a acuzat-o că i-ar fi cerut bani pentru plata avionului cu care urma să fie adus în ţară Nicolae Popa din Indonezia, în 2011. Laura Codruţa Kovesi era la acea vreme procuror general al României, iar Nicolae Popa fusese definitiv condamnat la 10 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul FNI. În această cauză, fostul procuror-şef DNA este urmărit penal pentru luare de mită, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu. Procurorul de caz al acestei cauze este Adina Florea.

Pe 8 martie 2019, procurorii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie au anunţat că Laura Codruţa Kovesi este urmărită penal în cel de-al doilea dosar, pentru constituire de grup infracţional organizat şi cinci infracţiuni de complicitate la represiune nedreaptă sub forma participaţiei improprii, surse judiciare precizând pentru Mediafax că este vorba de dosarul procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu, de la DNA Ploieşti.

Laura Codruţa Kovesi a declarat, la ieşirea de la audieri, că nu mai are voie să vorbească cu presa deoarece „disperarea unora” că va ocupa funcţia de procuror-şef al Parchetului European a „ajuns la anumite cote”, de aceea trebuie să respecte interdicţiile impuse de procurorul de caz.

„Disperarea unora că voi putea ocupa acea funcţie (de procuror-şef european, n.r) a ajuns la anumite cote şi din acest motiv, nu mai am voie să vorbesc cu presa. (…) Se ştia că sunt întâlniri pentru negocieri inclusiv ieri, că vor fi negocieri în 4 aprilie, în 10 aprilie, în această perioadă,. Am ieşit prima în faţa procedurilor derulate în faţa uneo comisii tehnice. (…) Aştept rezultatul discuţiilor”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, la ieşirea din sediul Secţiei de anchetare a magistraţilor.

A doua rundă negocieri de miercuri, între Parlamentul European şi Consiliul UE pentru desemnarea procurorului-şef european nu s-a finalizat cu o concluzie.

”A doua rundă negocieri între Parlamentul European şi Consiliul UE pentru desemnarea procurorului-şef european nu s-a finalizat cu o concluzie. (…) S-au discutat proceduri, atribuţii, lucruri generale. Consiliul a solicitat ca desemnarea să fie făcută pe bază de profesionalism, pe criterii profesionale. Înţeleg că doamna (Judith – n.r.) Sargentini s-ar fi opus discutării CV-urilor sau pregătirii profesionale ale candidaţilor”, au declarat pentru MEDIAFAX surse politice.

Următoarele runde de negociere vor avea loc pe 4 aprilie şi pe 10 aprilie.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării