286
0
Katie Holmes și Jamie Foxx s-au despărțit, după o relație de șase ani
286
0

Actorii americani Katie Holmes și Jamie Foxx s-au despărțit, după o relație de șase ani.

După apariţia pe internet a unor fotografii în care Jamie Foxx, un actor premiat cu Oscar, a fost surprins la o petrecere organizată vineri seară în Los Angeles alături de cântăreaţa Sela Vave, în presa americană au început să apară tot mai multe speculaţii potrivit cărora starul hollywoodian, în vârstă de 51 de ani, ar înşela-o pe partenera lui de viaţă, Katie Holmes, în vârstă de 40 de ani, potrivit site-ului pagesix.com, transmite Știri.md cu referire la protv.ro.

Potrivit tabloidelor din Statele Unite, actriţa americană ar fi dezvăluit unor prietene alături de care se afla în restaurantul La Esquina din New York că „Jamie îşi iubeşte afacerile” şi că cei doi artişti nu mai sunt împreună „de câteva luni”.

Reporterii de la Pagesix.com citează şi o sursă din anturajul actriţei Katie Holmes, care a dezvăluit că cei doi artişti s-au despărţit în luna mai, la doar câteva săptămâni după celebra lor apariţie publică de la Met Gala 2019.

Katie Holmes şi Jamie Foxx, care formau un cuplu începând din 2013, la aproximativ un an după ce Katie Holmes a divorţat de Tom Cruise, au avut o relaţie extrem de discretă.

În cele din urmă, cei doi actori au apărut pentru prima dată împreună în public la o petrecere organizată de Clive Davis înainte de gala premiilor Grammy din 2018. Ei au păşit pentru prima oară împreună pe covorul roşu în luna mai din acest an, la Met Gala.

Katie Holmes a fost căsătorită între anii 2006 şi 2012 cu actorul Tom Cruise, cu care are o fiică, Suri, în vârstă de 13 ani.

Jamie Foxx, care nu a fost căsătorit niciodată, are două fiice - Corinne, născută în 1994, şi Anelise, născută în 2009.

Citește și
Citește și
Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter