main logo
638

Kate și William, în vacanță cu o companie low-cost. Suma plătită pe bilete

Prințul William și soția sa Kate au fost surprinși alături de cei trei copii, în timp ce se întorceau din vacanță cu o companie aeriană low-cost.

Kate și William, în vacanță cu o companie low-cost. Prețul biletelor

Gestul ducilor de Cambridge a fost lăudat, însă i-a pus într-o lumină nefavorabilă pe Harry și Meghan, întrucât cei doi au stârnit numeroase controverse pentru că se deplasează doar cu avioane private, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

Este a doua vacanță low-cost pe care William și Kate o fac într-o săptămână. Cuplul regal și copiii acestora au zburat din Aberdeen spre Norwich, la 14.40, cand s-au întors întos dintr-o vizită la Balmoral, unde au vizitat-o pe Regina Elisabeta, scrie Daily Mail.

Potrivit sursei citate, cei cinci au plătit pentru bilete aproximativ 400 de euro. Puteți vedea imaginile aici.

Imaginile cu cuplul regal apar la doar 11 zile după ce Harry și Meghan au fost criticați că folosesc doar avioane private. De exemplu, într-o lună ei au fost surprinși zburând cu un avion de lux din Londra la Ibiza, cât și la Nisa. 

Vocile critice i-au numit pe ducii de Sussex „ipocriți”, pe motiv că folosesc avioane private deși vorbesc mereu despre efectele încălzirii globale.

În imaginile surprinse de tabloidul britanic, se poate observa cum Kate poartă o rochie verde, în timp ce îl ține în brațe mezinul familiei, prințul Louis, în vârstă de 16 luni. La rândul său, William a fost fotografiat ținându-i de mână pe ceilați doi copii – Charlotte, în vârstă de patru ani, și George, în vârstă de șase ani.

„Familia (n.r – regală) a stat în partea din față a avionului. Nimeni nu a știut că sunt în avion. Ulteror am realizat că mama lui Kate se afla la câteva rânduri în fața mea. Cand am aterizat, Will, Kate și copiii s-au ridicat și au plecat. Nu au fost hărțuiți de nimeni când au coborât din avion. Păreau o familie normală, care călătorea împreună”, a declarat un pasager pentru Daily Mail.

Scriitorul Robert Jobson, care a scris o biografie a prințullui Charles, a precizat că gestul arată că familia regală poate zbura cu avioane de linie.

„S-au spus multe lucruri despre prințul Harry și Meghan Markle, care ar fi fost nevoiți să folosească un avion privat din motive ce țin de securitate. Dar Familia Regală a optat pentru astfel de zboruri ani la rând. Prințesa Diana făcea asta frecvent. Faptul că William și Kate au zburat cu o companie low-cost ne arată că toți o pot face; nu au existat niciun fel de probleme. E o mișcare grozavă în ceea ce privește opinia publică. Cetățenii pot vedea moștenitorul tronului și pe copiii săi, care sunt următorii în linia de succesiune, care pot zbura cu un avion low-cost. Dacă ei pot, atunci și Harry, Meghan și copilul lor ar putea face asta. Sunt multe voci care susțin că Familia Regală îi costă prea mult pe cetățeni, așa că William a luat o decizie bună”, a explicat el.

Contactați de tabloidul britanic, reprezentanții Palatului Kensington au precizat că „nu comentează că fac ducii de Cambridge în timpul lor liber, pe care îl petrec în familie.”

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării