110
0
Justiţia europeană respinge plângerea victimelor schimbărilor climatice
110
0

Justiţia europeană a respins ca inadmisibilă plângerea depusă de zece familii - printre reclamanţii numărându-se şi un cioban din România -, care se consideră victime ale schimbărilor climatice şi cer Uniunii Europene să reducă şi mai mult emisiile de CO2.

Foto: libertatea.ro

Plângerea a fost depusă în urmă cu un an de către zece familii din opt ţări – printre care Germania, Franţa, Italia, Portugalia, România, dar şi Kenya şi Fiji -, care îşi asigură veniturile din agricultură şi turism, transmite Știri.md cu referire la libertatea.ro.

Într-o decizie datată 8 mai, tribunalul de primă instanţă al Uniunii Europene a contestat admisibilitatea unor cereri individuale. 

Printre reclamanţi se numără o familie din Alpii italieni care îşi câştigă tot mai greu traiul ca ghizi pentru turişti spre gheţari, o familie germană care deţine un hotel şi un restaurant pe o insulă din Marea Nordului şi se confruntă cu creşterea nivelului apei, şi un cioban român nevoit să urce cu oile la păscut tot mai sus pe munte. 

Reclamanţii cereau justiţiei anularea a trei directive care reglementează emisiile în sectoarele industriale şi ale statelor membre ale UE. 

”Este adevărat că fiecare individ este, probabil, afectat într-un mod sau altul de schimbările climatice (…) Cu toate acestea, faptul că impactul poate diferi de la persoană la alta nu înseamnă că există un statut care să permită să se acţioneze împotriva unei măsuri cu aplicabilitate generală”, a notat tribunalul european. 

Familiile în cauză intenţionează să facă recurs la Curtea de Justiţie a UE cel târziu la mijlocul lunii iulie, a indicat reţeaua Climate Action Network (CAN).

Citește și
article image
Studiu: Europenii consideră schimbările climatice o...
0
85
article image
Reforma Justiției: Regulile noi pentru alegerea...
0
192
article image
Clubul Bilderberg va aborda schimbările climatice și...
0
137
article image
Cine sunt principalii favoriți la funcția de șef al...
0
186