main logo
661

Italia: Un moldovean și-a dat bunica afară din casă din cauza drogurilor

Un moldovean stabilit în Italia împreună cu bunica lui a dat mult de furcă atât bătrânei, cât și oamenilor legii din peninsulă.

Italia: Un moldovean și-a dat bunica afară din casă din cauza drogurilor

Tânărul moldovean, în vârstă de 22 de ani, este cunoscut ca dependent de droguri, avînd deja o condamnare pentru încălcarea proprietății și trafic de stupefiante, transmite Știri.md cu referire la deschide.md.

Pentru a-și satisface dependența de droguri, moldoveanul, pe atunci rezident în Milano, cerea constant bani de la membrii familiei sale, iar când era refuzat, trecea la amenințări și chiar furturi din locuința acestora.

Cu toate acestea, bătrâna a decis să îl primească pe nepot în locuința ei situată în comuna Fano, provincia Pesaro e Urbino, cu promisiunea că va urma ședințe de detoxifiere.

După o perioadă de timp în care a fost liniștit, tânărul moldovean a început din nou să facă uz de diferite medicamente și a revenit la vechile obiceiuri, încercând ca, prin amenințări și furturi, să obțină bani de la bunica lui.

Exasperată de comportamentul tânărului, bătrâna a schimbat încuietorile la ușă, dar tânărul a reușit să intre și și-a dat afară din casă bunica.

Aceasta a apelat la carabinieri. Sosiți la fața locului, oamenii legii au avut de furcă cu tânărul moldovean, acesta încercând să fugă. Încolțit de polițiști, moldoveanul a manifestat un comportament violent față de oamenii legii, fiind în cele din urmă arestat.

Bunica moldoveanului a fost pusă sub protecția legii, în plus față de condamnarea care îl așteaptă, tânărul moldovean având aplicată interdicția de a se intra în localitatea Fano, unde locuiește aceasta.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării