main logo
57905

Italia: Moldoveancă dispărută de 3 săptămâni, găsită moartă într-un motel

Descoperire macabră într-un motel din Toscana, Italia.

Moldoveancă dispărută de 3 săptămâni, găsită moartă în ItaliaColaj: știri.md

O femeie, originară din Republica Moldova, care lucra în Italia ca badantă în Prato a fost găsită moartă. De 3 săptămâni fiul ei nu mai știa nimic de ea, transmite Știri.md cu referire la Stiridiaspora.ro.

Fiul Olgăi K. o notificase ca dispărută pe mama sa acum 3 săptămâni. 

Băiatul trăiește în Lucca, unde lucrează ca ospătar, din 12 noiembrie nu reușise să dea de mama lui, astfel că a anunțat Carabinierii, informează ziarul La Nazione Prato.

Potrivit celor raportate de fiu în plângere, mama locuia de ceva timp cu un prieten în Prato. 

Carabinierii îl contactaseră pe bărbat și s-au dus la el acasă pentru a verifica dacă Olga Korcinskaia, care lucra ca îngrijitoare, era acolo. 

Bărbatul le-a explicat soldaților că femeia a plecat de acasă de ceva timp și nu știe unde este.

În cele din urmă, anchetatorii au găsit-o pe femeia moldoveancă fără viață într-o cameră dintr-un motel din Prato. 

Din primele informații reiese că decesul ar fi survenit din cauze naturale.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării